What about a story without title?

So... here I am... iata-ma din nou... a devenit rutina deja... pornesc calculatorul... mess, facebook si apoi blog... chiar daca nu am nimic de scris... chiar daca am destule lucruri de scris, dar nu imi gasesc cuvintele necesare pentu a face asta... incet, incet imi dau seama ca incepe sa faca parte din mine... pentru ca asa sunt eu: greu de inteles, dar incerc sa depasesc asta prin cuvinte... nu cuvintele de zi cu zi... cuvintele asternute pe o foaie... fie ea virtuala sau nu... sunt putini cei care pot spune ca ma cunosc... de fapt de 3 ani nu cred ca mai e cineva care stie totul despre mine... pentru ca atunci am ramas fara acea persoana care nu avea nevoie de cuvinte sa stie ce se intampla cu mine... ii era de ajuns sa se uite la mine si isi dadea seama ca ceva nu merge bine... dupa ce a plecat, totul s-a schimbat... stiu ca e acolo undeva... se uita la mine, dar nu imi mai poate vorbi... nici macar atunci cand am mai mare nevoie de vorbele ei... avea un talent ascuns... mereu ma facea sa ma simt mai bine... acum nu mai poate face asta... cel putin nu direct... dar nu incetez niciodata sa ma gandesc ce ar face ea in unele situatii din care pare ca nu pot iesi... si sper ca am reusit sa nu o dezamagesc pana acum...


Oriunde ai fi vreau sa stii ca mi-e dor de tine! Daca as putea sa iti mai zic un singur cuvant, acela ar fi "multumesc". Pentru acei ani minunati pe care mi i-ai oferit si in care m-ai invatat atatea lucruri. Sunt mandra ca te-am cunoscut si ca am putut sa iti fiu alaturi. Mi-ai schimbat viata!