Clipe

Stii momentul ala in care scoti telefonul din buzunar si nu vrei decat sa ii dai un mesaj? Sa il intrebi ce mai face? Poate doar te-ai plictisit, poate ti-e dor de o discutie ca cele trecute sau poate doar esti curioasa cum a fost ziua lui. Daca a fost totul ok sau daca stresul a fost prea mare.

Ciudat este insa ca nu poti. Degeaba ii vezi numarul acolo. Degeaba pastrezi toate mesajele pe care vi le-ati trimis de-a lungul timpului. Nu va mai fi asa de acum inainte. Pentru ca el a decis sa puna pur si simplu punct. Fara niciun semn, fara niciun motiv clar. Doar punct. Si si-a ales cel mai prost moment pentru asta. Exact in clipa in care tu decisesei ca te-ai saturat sa fiti doar amici. Cand tu ai acceptat in sfarsit ce insemna faptul ca el iti umbla prin minte necontrolat. 

Si acum? Acum ce iti mai ramane de facut? Nimic. Doar sa stai sa te uiti la telefon, sa citesti conversatiile ramase si sa te gandesti ca nu vei mai avea niciodata parte de asta. Ca desi mai aveai atat de multe lucruri sa ii spui, nu va mai fi posibil. Ca toate vor ramane doar niste ganduri pierdute in mintea ta. Stii si tu ca incerci in van sa il inlocuiesti. Nu reusesti decat sa te certi cu majoritatea persoanelor cu care vrei sa vorbesti ceva. Sau pur si simplu ajungi la o discutie banala. Iti lipseste ce ai avut. Ti-e dor de tot ce a fost chiar daca pentru unii ar parea total lipsit de importanta. Dar tie nu iti pasa de parerile lor. Nu ai facut-o pana acum si nu vei incepe. Vei mai face o singura incercare. Poate maine se va schimba ceva, poate nu. Ramane de vazut.

Something else

Trebuia sa imi dau seama... Sa stiu ca lucrurile se schimba... Cand zambeam necontrolat la un mesaj de la tine... Sau cand un simplu "buna" imi inveselea ziua... Dar nu vreau sa ajung aici. De abia scapasem de chestiile astea...

Si mi-e frica. Sunt terifiata de gandul ca m-as putea indragosti din nou. Ma tem de tot ce presupune asta. De zambetele fara sens, de clipele de fericire aparute din senin. Mi-e frica sa devin dependenta de ele. Mai bine ramaneam la lucrurile astea cu vechiul "El". In fond ma obisnuisem. De la el ma asteptam. Dar acum ii iei locul. Si incepi sa semeni din ce in ce mai mult cu el la partile mai putin bune.

Si acum? Acum as bate pe oricine. O stare ca asta am. Pentru ca tu, "baiatul de nota 20", cum te descriau ceilalti, te-ai dovedit a fi de 0,20 pana la urma. Ironia sortii, nu? Nu mai semeni deloc cu cel pe care l-am cunoscut. Cu care stateam sa vorbesc vrute si nevrute.

Dar asta e... Eu am gresit, stiu bine asta. Am invatat ca nu am nimic de castigat de pe urma iluziilor. Dar asta e felul meu. Si nu vreau sa ma schimb. Cu atat mai putin pentru un baiat. Voiam sa ma cunosti asa cum sunt. Nu cum ai vrea sa fiu. Se pare ca pentru tine nu a fost de ajuns. Asta sunt eu... Mereu mi se pune pata pe ce nu pot sa am. Oricum, o sa fiu bine. Cumva mereu reusesc sa ma ridic. Am trecut peste "El", cu tine ar trebui sa fie floare la ureche, nu? Doar ca ai reusit sa imi intri pe sub piele in tot acest timp.

De trei zile stau cu gandurile astea. Scriindu-le si rescriindu-le... Uneori modificandu-le, dandu-le un alt aspect, iar alteori doar adaugandu-le altele. Cert e ca nu s-a schimbat nimic. Nici macar mesajele de la "El" nu au reusit sa faca ceva in privinta asta.. Asa ca incep sa ma ingrijorez...