"Te duci si rau n'o sa-mi mai para
De-acum de ziua cea de ieri.
Ca nu am fost victima iara
Neinduratelor dureri."
Daca ar fi sa vorbesc despre poezie, in sens literar, as putea sa aberez cateva pagini, probabil. Dar nu am de gand sa o fac. As vrea doar sa explic de ce le-am ales tocmai pe acestea. Sincer, raspunsul meu e unul simplu. Nu stiu. Poate ca asa a fost sa fie. Sa se deschida cartea tocmai acolo, asa, fara motiv. Mi-ar placea sa cred, totusi, ca nu eu le-am ales si nici nu a fost o simpla intamplare, ci ca ele m-au ales pe mine. Poate asa reusesc sa deschid ochii. Si cred ca am facut-o. Acum, chiar sunt convinsa de asta. Caci stiu ca nu o sa ma mai amagesc in continuare cu ceea ce ar fi putut fi. De cand ma stiu, timpul nu a fost niciodata de partea mea. Diferenta e ca acum am inteles ca nici nu aveam nevoie de asta. Nu pot opri timpul. Oricat as incerca, acolo sus, ceasul isi va continua misiunea. intocmai ca un paianjen tesand o plasa in care, cu sau fara voia mea, am fost prinsa.
0 comments:
Post a Comment