Thursday, July 24, 2014

Yes/No... Him/You... compromises

Si daca ar fi sa scriu despre tine cum ar trebui sa incep? Ce cuvinte ar trebui sa ma apuc sa insir aici? ... ma cam sperii putin, stii asta? Nu stiu ce se intampla cu mine si de unde vine deschiderea asta spre nou. De cele mai multe ori fac exact contrariul, sunt reticenta si nu imbratisez schimbarea. E ceva la tine, insa, ce ma face sa uit sa imi creez toate zidurile de protectie cu care obisnuiam sa ma imprejmuiesc si sa imi permit sa fiu libera. Si totusi ma intreb... Cum va fi caderea? Cat de tare ma va distruge impactul? Caci stiu prea bine ca daca voi fi acolo sus, se va intampla ceva si voi pica. Doar ca nu par sa constientizez ca lucrul acesta ma va deteriora. Vreau sa simt. Mi-e dor chiar si de durerea acuta ce imi sfasia odata inima. M-am saturat sa fiu doar un invelis fara sentimente. "Vara asta am sa ma-ndragostesc"... Cuvintele astea imi urla in minte acum. Si vreau sa le urmez. La urma urmei ce se poate intampla? Am trecut peste incercarea chinuita de a-l iubi pe cel ce a plecat din lumea mea in urma cu putin timp. Le-am trecut pe toate, caci asa sunt eu construita. Mai presus de orice ramane instinctul meu de conservare ce ma mentine undeva la linia de plutire. Acum stiu, am invatat ca de la mine trebuie sa porneasca orice tentativa de a merge inainte. Nu exista altcineva care sa ma salveze. Eroul din poveste nu este mai mult decat un simplu personaj fantastic. Eu sunt realitatea! Ma am pe mine si pot sa inving toate obstacolele. Probabil de asta sunt dispusa acum sa risc totul. Vreau sa simt fluturasi, vreau sa mi-o ia inima la goana atunci cand imi fuge gandul la tine. Doar ca ma gandesc... oare mai sunt capabila de asta? Si stiu ca nu esti deloc cel mai potrivit pentru a trezi sentimentele astea in mine, dar, la urma urmei, cand am ales eu bine? Ce mai conteaza o data in plus? O sa invat ceva si din asta. Sunt sigura.
Adevarul este ca vreau sa ma dedic cuiva in totalitate pentru ca imi este frica sa nu ma intorc cumva la el, cel care a disparut din sufletul meu chinuit. Mi-e frica de clipa in care voi incepe sa simt lipsa lui ca pe un gol imens in mintea mea. Si de accea vreau sa ocup acel spatiu cu tine. Esti cel mai apropiat de ceea ce vreau eu sa am. E adevarat, astazi sunt in locul in care fiecare celula din corpul meu striga dupa altcineva. E clipa in care il vreau pe baby. In care am nevoie de o imbratisare de-a lui si de un sarut pe frunte. Azi imi doresc cu ardoare sa pot adormi cu capul pe pieptul lui si sa ii pot simti bratele inconjurandu-ma protector. Dar asta nu se poate. Caci, ca de aproape fiecare data, exista ceva sau cineva care ne pune bete in roate. Caci baby nu e doar al meu. Baby are responsabilitati. Baby are prea multa lume in jur care ii e impotriva. Eu si el impotriva tuturor. Asa am fost mereu. Si, asa cum mi-a spus chiar el putin mai devreme, o sa mai fim asa mult timp de acum inainte. Ciudat este ca, desi e baby al meu si desi stiu ca dorinta amandurora este de a fi impreuna, aproape de fiecare data suntem mai mult eu si el decat NOI. Pentru ca, indiferent de cat de mult ne-am dori sa facem abstractie de orice si sa uitam ca totul ne este potrivnic, nu e chiar atat de usor. Intotdeauna o sa existe o bariera intre noi... realitatea. Ea e cea care reuseste de fiecare data sa dea totul peste cap si sa ne faca sa ne amintim ca exista multi pe care noi ii ranim cu egoismul nostru atat de specific. Sincer, ma doare cand realizez ca lucrurile ar trebui sa fie cu totul si cu totul diferite si ca ceea ce facem noi nu este deloc bine, doar ca nu pot renunta la asta. Nu sunt capabila sa iti spun tie "adio". M-as simti pustie fara tine. Mai pustie decat de obicei. Esti o parte din mine, baby. Mereu o sa fii. Esti ceea ce ma defineste. Si fara tine totul ar fi mult mai gri. Imi colorezi viata, dar a venit momentul sa las slabiciunile la o parte si sa permit si altcuiva sa faca acest lucru. Nu stiu daca o sa fie el. Poate ca e doar un capriciu de moment... Stiu doar ca tu o sa ramai. Tu o sa fii baby la care ma intorc atunci cand vreau sa ma regasesc.


" - Imi era dor, mi-a raspuns el, privindu-ma serios.
  - Nu ai voie sa iti fie dor de mine.
  - Pai nici nu imi era dor de tine. Imi era dor de mine."

Thursday, July 17, 2014

Hi hi hi

Si daca toamna se numara bobocii, hai ca acum, vara, sa ne numaram si noi boii. Am descoperit criteriul asta de caracterizare acum ceva timp pe un alt blog si mi s-a parut atat de potrivit incat nu m-am putut abtine sa nu imi cataloghez si eu astfel specimenele ce mi-au trecut cu "copitele" peste suflet.


Boul nr. 1: Asta esti Tu! Tu cel cu majuscula. Cel care a inceput jocul asta pervers in urma cu ceva ani buni cand a vazut un copil naiv care abia cunostea lumea si a zis sa profite putin de el, ca vorba aia, "ce se poate intampla?". Esti unul dintre boii mei pentru ca asa esti tu. Si ce e cel mai trist e ca nici macar nu iti dai seama de asta. Pentru tine totul e ca un joc, de parca ai fi facut vreo greseala micuta si scapi de ea cu un zambet inocent si o glumita-doua. Vai de tine, baiete! Ai ajuns la mana mea. Daca stau putin sa ma gandesc, esti mai degraba un vitelus, pentru ca boul ar fi ceva prea complicat pentru tine. M-ai luat de mana si ai promis ca imi arati lumea. Pe naiba! Lumea mea s-a limitat la tine. Ce-i drept, nu m-ai mintit de tot. La urma urmei, te vedeam aproape zilnic... Acum? Ai ramas la fel. N-ai reusit nici macar sa evoluezi intr-un bou adevarat. S-a intors roata si acum te joc eu pe degete. N-ai realizat nici asta. Nu ti se pare deloc ciudat ca acum tu esti cel care da mesaje cel putin o data la doua zile. Ca acum tu esti cel care se opreste pe strada cand ma vede ca sa imi fure cateva cuvinte. Ma amuzi, vitelusule. Ramai placerea mea vinovata, recunosc. E bine de stiut ca esti acolo daca vreodata te voi mai vrea inapoi... Macar asa, de dragul amintirilor.


Boul nr. 2: Tu ai aparut la scurt timp dupa ce incepuse vitelusul sa imi dispara din minte. Eram fetita mare, gata, ma saturasem sa astept dupa un indecis si am dat de tine. Mi-a aparut in fata printul pe-un cal alb... sau boul intr-un Audi negru, in situatia data. Nimic de comentat, totul statea bine la capitolul acesta. Boul meu cel nou era baiat simpatic foc, se imbraca numai in camasa. Elegant, mereu cu cheia de la masina langa el si cu iPhone-ul in buzunar. Unde mai pui ca peste toate astea mai era si atent, mereu imi raspundea la mesaje si niciodata nu ma ignora daca era cu prietenii de fata. Nu parea sa il deranjeze deloc apropierea si parea ca aveam toate motivele sa imi dau frau liber inimii si sa trec peste copilasul care imi mancase 4 ani din viata. Amicii comuni erau incantati, eu eram zambitoare, el mare-mare afemeiat. Eu, insa, aveam sa aflu aspectul asta fix ultima. Ca de, trebuia si ceva sa sparga bula aia de perfectiune. Toate bune si frumoase. Boul meu m-a chemat la party cu el. Fericire mare, rochita sexy. Trebuia sa impresionez si eu, ce naiba. Numai ca asta a fost tot. Singurul impresionat a fost peretele ala din afara clubului pe care m-a impins ca sa imi fure un sarut, doua, trei. Culmea culmilor, boul meu mai saruta si bine. Cam aproape la fel de bine pe cat stia sa ignore lumea a doua zi. Te-as fi crezut mai barbat, boule!


Boul nr. 3: Ehee... aici e locul in care imi vars sufletul. Caci tu, Boule, ai fost cel mai cel. Ca pe tine chiar te-am crezut. Si pentru tine am stat in plop si plopul in aer un an jumate. Nu mai eram naiva, terminasem cu iubirea si ma limitasem doar la iubit. Am dat de tine intr-o seara si mi-ai cam facut cu ochiul. Erai asa, cumva. Ma atragea provocarea. Si te-am avut, si culmea e ca de tine nu m-am saturat. Era dragut sa vin acasa si sa stiu ca am si eu cu cine sa mai uit de toate. Macar in weekend. Ma obisnuisem asa. Iar lui, Boului, ii placea. Ar fi fost si culmea. Fata era ok, fara pretentii, cauta si ea ceva linistit. N-as fi crezut niciodata ca al meu Bou with benefits ma va tine prin preajma un an jumate. Si as mai fi stat... mult si bine daca nu erai Bou!!! Ca asa ai fost. Mare fraaaaier. Suna prea a cliseu, dar unde mai gasesti ca mine? Gandeste-te putin asa. Nu ma deranja sa te vad cu altele, nu iti ceream niciodata nimic, eram acolo cand ma sunai... pachet complet. Dar ce sa-i faci? Cand esti Bou, esti Bou. Numai tu puteai sa faci o cretinitate imensa si sa te apuci sa ma ameninti pe mine. Pai nu stiai, ma, Boule, ca eu te stiu cel mai bine? Nu stiai ca nici intr-o mie de ani nu te-as fi crezut in stare sa imi faci ceva? Ceva rau, ca de facut bine faceai. Asta nu am cum sa o neg. Ca doar de aia am ramas langa tine si nu aveam nevoie de altul. Ai dat ca Boul cu bata in balta. Ahh, ce-mi place sa folosesc apelativul asta pentru tine, Boule! Ca o manusa ti se potriveste. Esti un Bou! Si pentru ca esti unul atat de mare, ai ramas doar cu ea. Si nu iti e de ajuns. Nu o sa iti fie niciodata. Ca de aia ma aveai pe mine. De asta m-ai avut pe mine desi ele au fost atatea. Boule! Ma iubeai. Si ma iubesti si acum. Si o sa ma mai iubesti. Mai ales atunci cand te trezesti dimineata si langa tine e ea. Ca o sa vezi ca uneori intinzi mana si ma cauti pe mine. Si cand colo, ce sa vezi? Dezamagire. Ca ea nu stie ca dimineata iti incepe mai bine daca cineva se joaca cu parul tau. Si nu stie ca daca iti saruta alunitele alea de pe umarul stang tresari tot. Ca lucrurile astea nu le spui oricui. Mi le-ai spus doar mie, Boule - ca nu-ti mai zisesem de mult. Asa iti trebuie. Stai cu jumatati de masura ca atunci cand ai avut totul n-ai stiut sa faci fata.


Si, in sfarsit, boul nr. 4. El nici n-ar trebui sa fie aici. Ca el e mai mult baby decat bou. E baby al meu care are un suflet imens si a carui slabiciune am fost mereu. E baby al meu care ma cunoaste si ma lasa sa il iau in brate cand dormim impreuna. Singura problema si singurul motiv pentru care baby e si el un bou e ca nu prea are curaj. Ca baby boul meu se multumeste cu putin si ca nu ii place schimbarea. Ca daca se incumeta putin si il lasa pe "poate" la o parte, acum ar fi fost langa mine, cu capul pe pieptul meu, uitandu-se la mine ce scriu, si nu aici, in rubrica asta. Dar baby e putin cam las. Si cam comod. De asta baby e si bou, nu doar baby.

Thursday, July 3, 2014

Something else?

Sometimes the smallest gestures can mean the whole world for someone...

Am revenit. Sincer, imi era putin teama sa ma intorc aici. In ultima perioada am avut de scris doar despre tine si nu stiam de unde o sa incep acum ca tu ai disparut. Te-am vazut acum doua zile. Te-am zarit, mai bine zis. Nu am stat sa te privesc, nu am avut nici macar o secunda sa iti ofer. Deja timpul meu a devenit mult prea pretios pentru a mai face asta. Mi-am propus sa nu plang pentru tine si am reusit. Nu si-a facut nici macar o lacrima loc pe obrajii mei. E ceva ce nu pot intelege. Intotdeauna am trait in lumea mea si am stiut ca iau decizii diferite fata de restul persoanelor din jurul meu. Ca ma comport altfel... Dar acum am descoperit ceva ce ma uimeste chiar si pe mine. In mod surprinzator, nu imi e absolut deloc dor de tine. De fapt, nu simt nimic atunci cand ma gandesc la tine. Si ma intreb, oare, dezamagirea accea a avut un impact atat de mare pentru mine? As vrea sa spun ca m-ai distrus total si ca sunt incapabila de a mai simti chiar si cel mai mic fior, dar ar insemna sa mint. Nu, pot spune cu certitudine ca imi este dor de mine, cea care eram odata, ca ma simt fericita si linistita atunci cand pot simti bratele lui - cel care mi-a fost alaturi neconditionat intotdeauna - inconjurandu-ma. Doar cand vine vorba de tine e acest gol imens. De parca in locul ala din stanga sus unde ai fost tu s-a creat un vid. Astazi sunt puternica. Probabil asta ma nedumireste cel mai mult si mi se pare cel mai ciudat. Nu sunt obisnuita ca sufletul sa imi urmeze mintea atat de aproape. Ma bucur insa ca am reusit sa ajung in punctul asta. Imi este oarecum egal cu zero ceea ce se va intampla cu tine de acum inainte. Nu imi mai ghidez viata dupa parerea ta si nu te las sa imi mai controlezi starile de spirit. Ai pierdut acest drept. Acum sunt doar eu. Si merg inainte. In trecut nu mai este loc pentru mine.

Gata, schimb subiectul. Ma intorc la el, cel care mi-a readus un zambet real pe chip. Baby S... my baby. Asa vei ramane intotdeauna in sufletul meu. Nimeni nu va mai avea privilegiul de a mai putea fi numit asa. Esti unic. Esti singurul cu care am trecut prin furtuni puternice si prin flacari ce pareau a nu se mai stinge niciodata. Cel care mi-a intins o mana de fiecare data cand eram la pamant si care imi zambeste sincer si cu dragoste de fiecare data. Ai ceva al tau ce reuseste sa ma linisteasca de fiecare data cand sufletul mi-o ia la goana. Esti cel pentru care sunt dispusa sa lupt cu oricine, cu mainile goale. In ultimul timp, ne-a vazut mai rar, iar lucrurile au cam stagnat intre noi. Am fost mai putin unul langa celalalt, problemele spunandu-si cuvantul. E ceva ce nu s-a schimbat, insa, prietenia asta sincera si dezinteresata pe care o impartasim. Imi place la nebunie sa te imbratisez si sa iti simt mainile mangaindu-mi usor parul. Privirea ta reuseste de fiecare data sa ma aduca cu picioarele pe pamant si langa tine pot fi copilul ala nebun si naiv, pe care il iubesc si care nu iese la iveala atat de des cat ar trebui. Sincer, cred cu tarie ca faptul ca te-ai reintors in viata mea, cu adevarat, acum si ca am avut prilejul sa fim din nou impreuna fara sa ne mai gandim si sa ne facem milioane de griji in legatura cu cei din jur, m-a ajutat enorm sa trec peste ceea ce s-a intamplat in ultimul timp in viata mea. Cumva, tu reusesti sa tii aprinsa acea ultima flacara ce zace adanc in inima mea. Sunt convinsa ca daca nu ar exista clipele in care suntem NOI, nu as mai fi decat un invelis. Tu esti ceea ce ma tine vie... - hmm... ce ciudat suna... inca unul din momentele alea in care engleza e muuult mai ok: you're the one that keeps me alive" - nu o sa am niciodata cuvinte sa iti multumesc indeajuns pentru asta. Mi-ai schimbat lumea intr-o singura seara. Mi-ai demonstrat ca pot merge inainte. Am adormit cu tine in brate si cumva, ma simteam invincibila. De parca acolo, lipita de tine, era cel mai sigur loc din lume. Am retrait o superba dimineata din trecutul meu si mi-am acordat din nou cateva clipe pentru a te privi dormind. Erai atat de linistit. O parte din mine nu era capabila sa se miste, de frica sa nu cumva sa iti alunge somnul, dar copilul acela care zace ascuns in mintea mea avea chef de joaca. Mi-am intins usor mana si am trecut-o usor prin parul tau. M-am distantat putin si am chicotit incet, gandindu-ma la cum te trezisem cu numai o zi inainte. Ahh... imaginea chipului tau somnoros si acel zambet strengar din coltul gurii reusesc de fiecare data sa ma faca sa ma cutremur. Nu mi-a pasat de nimic in aceste doua zile. Nu m-am mai gandit la consecinte. Te-am trezit cu un sarut in acea dupa-amiaza. Nici nu ai deschis ochii, nu era nevoie. Stiai prea bine ca sunt eu. Mi-ai zambit si toate zidurile pe care inima mea le avusese vreodata s-au daramat. A doua zi de dimineata m-am ferit sa fac acelasi lucru. O doream din rasputeri, dar erai mult prea linistit si dormeai prea frumos sa te trezesc. Esti special. "Puiule", iti multumesc din suflet pentru ca existi in viata mea. Iti multumesc ca imi inlaturi toate gandurile negre si ca un zambet de-al tau e de ajuns sa imi lumineze sufletul. Iti multumesc ca ma protejezi si ca ma lasi sa fiu nebuna si copilaroasa. Faci ca totul sa fie mult mai usor. Esti curcubeul meu dupa furtuna. Ramai asa, te rog. Am mare nevoie de tine acum.

Powered by Blogger.