dreams

Diminetile cu tine... Au fost putine, dar au contat mai mult chiar si decat cele cu El. Ma faci sa ma simt atat de diferit. Inca nu ma pot obisnui cu ideea de tine. Cu felul in care inima mi-o ia razna atunci cand suntem noi doi cei adevarati, fara ascunzisuri si fara ziduri. Cu senzatia care imi cutremura trupul atunci cand ma atingi. Ma tineai in brate si singurul gand pe care il aveam era ca nu as fi vrut sa se termine acel moment. Nu voiam sa aud ticaitul ceasului sau sa fiu constienta de rapiditatea cu care au trecut orele pe langa noi. E ceva aparte la tine. Inca nu imi pot da seama despre ce e vorba exact. Poate e sufletul tau curat, poate e modul in care mi-ai permis sa te cunosc. Esti, in unele privinte, diametral opus cu cel care m-a facut sa spun ca iubesc. Nu stiu daca e aceeasi situatie si aici. Nu am ajuns inca in punctul in care sa rostesc cuvintele astea, chiar daca ar fi doar pentru mine. Tot ce stiu acum este ca sunt indragostita de tine. De asta sunt sigura. E un raspuns pe care nu am de gand sa il ocolesc. M-ai invatat sa imi depasesc limitele si sa las la o parte temerile. Pentru mine au contat enorm lucrurile astea.

Imi doresc sa cred ca faci parte din categoria oamenilor care sunt mai mult decat simpli trecatori prin viata mea. Nu sunt multi acolo, ii pot numara pe degetele de la o singura mana. Pentru ei, insa, stiu ca as face orice imi e cu putinta. Nu pot afirma nimic cu certitudine cand vine vorba de tine. Nu stiu daca vei fi aici doar pentru ca trenul tau a oprit si in gara in care asteptam eu sau daca aceea e destinatia finala. Dupa ultimele intamplari care si-au pus amprenta pe sufletul meu, am incetat sa mai spun ceva clar. Prefer sa raman aici, in bezna necunoscutului. Ciudat, nu-i asa? Obisnuia sa ma sperie asta. Inainte as fi ales intotdeauna ceea ce eram sigura ca pot atinge si nu m-as fi avantat in neant, fara nici cea mai vaga idee la ce ma asteapta in fata. Acum, lucrurile s-au schimbat. Eu m-am schimbat, m-am transformat. Nu stiu daca e bine sau nu... Nu am niciun punct de referinta cu care sa compar. Sa fiu din nou cea care imi da putere sa continui cu inca un pas? Sau sa las la o parte ceea ce insemna confort pentru mine si sa indraznesc sa sper ca de data aceasta poti fi tu cel care imi spune ca trebuie sa ma ridic si sa pasesc inainte? Astazi, as alege a doua varianta. Nu stiu de ce. Am ajuns sa am incredere in tine si asta e periculos pentru mine. Ma simt vulnerabila in fata ta, asa cum ti-am si spus, de altfel. A trecut foarte mult timp de cand nu mi-am mai inlaturat zidurile asa, complet. Asta simt in prezenta ta. Nu isi au rostul acolo - oricum nu le pot mentine in picioare atunci cand inima si mintea devin constiente de imaginea ta. Astazi am mai adaugat o persoana pe lista celor carora le-am permis sa ma cunoasca si care au disparut cu ceva din mine. Cu toate astea, sunt bine. Cat de bine se poate in situatia de fata. Nu a fost prima si, cu siguranta, nu va fi nici ultima. M-a ajutat sa vorbesc cu tine, sa iti spun putin din ceea ce gandesc si ce am pe suflet. Chiar daca a fost doar o zecime din cantitatea de sentimente si idei ce ma impovarau. Dupa ce am terminat convorbirea, am inceput sa analizez situatia si am realizat ca nu o sa imi para rau pentru ca m-am ales pe mine. La urma urmei, daca nici eu nu o fac, atunci cine? Mi-ai spus la un moment dat ca ai reusit sa iti pastrezi indrazneala de a crede in zile mai bune pentru ca nu ai lasat totul sa te afecteze si pentru ca ai mers pe premisa ca tu esti singurul care conteaza pentru tine. Am adoptat putin din aroganta si din stilul acesta al tau de a fi. Poate de asta sunt acum capabila sa ma gandesc la ziua de maine fara sa ma intreb constant "de ce?". Am de gand sa fac un test. Vreau sa imi port din nou zambetul de imprumut si sa vad daca iti vei da seama ca nu e real. Doar asa, ca o simpla curiozitate. Stiu ca raspunsul nu va afecta cu absolut nimic ceea ce esti tu pentru mine, dar vreau sa imi dovedesc mie ca am avut dreptate si ca nu e doar in mintea mea tot ceea ce se intampla cu noi.

Am mai facut o noapte alba. Ciudat cum mintea mea reuseste sa imi trimita semnale si sa imi spuna ca e momentul sa vorbesc cu tine. Nu stiu de ce m-am trezit,. Nu stiu de ce te-ai hotarat tu sa vorbim tocmai atunci. Cert este ca exista o conexiune. Asta nu o pot nega. Ma uimeste de fiecare data si da, recunosc, am avut zambetul acela tamp atunci cand am deschis ochii si am vazut ca tu erai "la capatul celalalt al firului". Ma bucur ca am decis sa raspund desi vestile pe care mi le-ai dat nu au fost tocmai cele mai bune. Cu toate astea, era cazul sa le aflu oricum. Si a fost mai bine daca ai fost tu cel care mi le-a spus. Nu stiu ce va fi pe viitor si, sincer, in momentul de fata, nici nu imi doresc cu prea multa ardoare sa aflu, dar de un lucru sunt sigura, am castigat un prieten. Esti prezentul meu si sper ca voi putea spune asta mult timp de acum inainte.