Wednesday, January 25, 2012

F**k it!

O sa o iau razna. Cat de curand! Sunt absolut sigura de lucrul asta....

Prostii... Nici macar nu stiu de ce am inceput asa postarea... Sau de ce nu am sters, pur si simplu, cuvintele de mai sus. Ar trebui sa ma obisnuiesc deja cu toate schimbarile de comportament cu care ma confrunt. Incep sa devina din ce in ce mai dese.

Acum ceva timp incepuse sa prinda contur in mintea mea o noua idee... Greu de realizat... Poate chiar imposibil, dar macar ma linistea gandul ca intr-un oarecare moment ma gandisem sa renunt la tine. Imi placea sa cred ca pot da dovada de puterea necesara sa fac asta. Sa rup lanturile care ma tin legata de tine. Am vrut, pentru o clipa, chiar mi-am dorit sa nu te fi cunoscut. Sa nu fi trecut prin toate lucrurile care m-au marcat... Mai mult negativ, din pacate. Am incercat sa te uit. Stiu eu foarte bine lucrul asta si nu am nevoie de nimeni care sa imi confirme vorbele. In fond, ei nu pot sti nimic altceva decat ceea ce vreau eu sa arat. Iar in momentul acesta nu am de aratat decat un zambet, oricat de fals ar fi el.

Astazi, spre deosebire de ziua de ieri, nu mai am gandurile care ma macinau. Nu, astazi este altfel. Pentru ca de data asta ai reaparut tu. Acel "tu" pe care il vad tot mai rar in ultimul timp, mai ales in jurul "prietenilor " tai. Astazi ai fost diferit. Asa cum te-am vazut de putine ori...





Tuesday, January 24, 2012

Sh*t happens... everyday

Si astazi poate ca e prima zi in care m-am saturat de durere. In care rautatea si bucatile de suflet atarna mai greu in balanta decat momentele in care m-ai facut sa zambesc. Ma intreb cum ai rectiona daca ti-as spune ca azi am inceput sa iau in calcul ideea de a-ti spune un sincer "ramas-bun". Oare ti-ar pasa? Nu stiu... Si, desi mi-ar place sa cred ca da, nu mai am nicio certitudine. Probabil ca m-ai lua in ras, constient fiind de faptul ca nu o sa pot duce la capat ideea asta nebuneasca. Nu cred ca te-as condamna... In fond, nu m-ai cunoscut niciodata. Vreau sa ajung la tine. Stiu asta. Dar, daca pretul pentru a-mi atinge scopul acesta este sa renunt la mine, sa ma pierd, atunci ce rost mai are? Caci nu va mai fi nimic din adevarata "eu" atunci cand voi trece linia asta de sosire.

Iti marturisesc sincer ca nu stiu inca ce drum sa aleg. Deocamdata esti punctul meu de intoarcere. Langa tine e locul la care revin intotdeauna. Parfumul tau e cel care ma cheama, indrumandu-mi pasii catre tine. Atunci intrebarea oricarei persoane care ar citi aceste ultime randuri ar fi: "De ce sa renunt?" Raspunsul: hmm... de data aceasta, nu mai am de gand sa mai spun acelasi obisnuit "nu stiu". Nu, acum o sa spun clar motivul pentru care am luat decizia asta. Am hotarat sa ma gandesc serios sa renunt la tine pentru ca mi-am dat seama de un lucru, cu fiecare pas pe care il fac pe calea asta, o parte din mine dispare. Si stiu foarte bine ca nu va mai reveni. Nu o sa mai fiu niciodata aceeasi, dar refuz sa ajung in momentul in care sa nu mai cunosc persoana care se uita la mine inapoi in oglinda. Refuz sa ajung doar o reflectie a ceea ce eram odata.

O sa ma mai razgandesc de multe ori, stiu foarte bine lucrul asta. Asa fac intotdeauna. Doar ca am invatat ca deciziile spontane sunt cele care conteaza cel mai mult. Una din ele m-a legat de tine, m-a facut dependenta de tine, dar nu o regret. Nu o sa fac asta niciodata. O sa ma intorc la tine. Acum nu mai este doar alegerea mea. Deja ratiunea nu mai are nici un rol in jocul nostru. De ceva timp raspunsurile sunt date de altceva. O sa fiu langa tine din nou, stiu asta, pentru ca inima mea insista. Te cheama, te vrea alaturi. De acum, insa,  ceva va fi schimbat. Chiar daca te va striga, rugandu-te sa vii aici, sufletul meu va fi constient si de partea care te va indeparta. Nu stiu care va iesi invingatoare in razboiul asta. Ma lupt cu mine... Si acum am o arma noua. Urmeaza sa vedem daca va fi si mai puternica.

Monday, January 9, 2012

just a wish...

Astazi vreau sa iti cer ceva... Spune-i tu vantului sa nu mai adie, timpului sa nu mai treaca... Lasa ploaia sa vina, lacrimile sa curga... Sa alerge pe obrajii uscati de soare, de frig... Sa alunge temerile si nesiguranta... Lasa inima sa bata, mintea sa scape din incatusarea ratiunii... Astazi, in clipele acestea, spune-i tu gandului meu sa iti dea pace... viselor mele sa se piarda undeva, intr-o lume straina de tot ce ne inconjoara...

Monday, January 2, 2012

speechless...

2012... an nou, ganduri noi, dar aceleasi asteptari... sau, cel putin, asa cred... nici macar nu stiu ce fac aici acum... de ce scriu... sau ce sa scriu... prea multe lucruri imi trec prin minte acum... sunt constienta ca ar trebui sa iau in calcul doar partile bune ale anului ce s-a incheiat.. si nu sunt deloc putine, doar ca desi s-a terminat intr-o nota pozitiva, inceputul noului an a fost putin diferit decat ceea ce ma asteptam... Tu, El... e ciudat cum reusiti amandoi sa puneti paie pe foc in acelasi timp... si sa nu faceti nimic sa schimbati asta... oricum, nu mai conteaza acum... stiu ca nu are rost... nu pot fi suparata pe voi... pentru asta imi pastrez toti nervii si toate regretele pentru mine... in fond, nu sunt singura care greseste, dar sunt cea careia ii pot face reprosuri... uneori chiar prea multe... si ajung in punctul in care ma intreb daca merita... o intrebare la care imi gasesc repede raspunsul... e acelasi de mult timp si probabil va fi asa si in continuare... da, merita... trec prin focul asta, desi ma transforma treptat in cenusa... nu imi pasa, caci sunt si clipele in care uit de tot ce ma facea sa sufar... si asta conteaza mai mult...
Powered by Blogger.