truth...

"Ciudat sau nu, inca esti persoana pe care nu suport sa o vad trista. Careia i-as oferi chiar si un crampei din viata mea doar pentru a o face sa zambeasca. Si nu stiu ce e asta, dragoste, afectiune, prietenie. Probabil cate putin din toate. Pentru ca noi asa am fost mereu. Prieteni, amici, suflete-pereche. Au trecut anii si tot nu am ales una dintre variante. Presupun ca ne e mai bine asa. Sa stam cu incertitudinea asta. Fara ceva concret. Dar ramai aici, in mintea mea, in gandul meu si, poate cel mai important, in sufletul meu. Esti parte din mine."


Sincer, nu mai stiu cand am scris gandurile astea sau, mai bine zis, ce m-a facut sa le scriu... Am dat de curand peste ele. Si m-am gandit ca locul lor e aici, alaturi de celelalte. Cu toate ca nu au legatura cu ceea ce am scris in ultima vreme. A trecut ceva timp de cand mi-a mai zburat inima la tine. Chiar daca esti mereu aici.  Doar ca nu cred ca mai stiu prea bine sa mai exprim in cuvinte ceea ce simt referitor la tine... Nu ca pana acum as fi facut-o asa cum trebuie. Doar ca e o senzatie ciudata. Pentru ca e greu. Si pentru ca inseamna ca trebuie sa aleg de ce parte stau. Sa pun o eticheta tuturor lucrurilor dinte noi. Nu sunt pregatita. Adevarul e ca nici nu cred ca vreau sa fac asta. Pentru ca imi e teama de ce as putea pierde. Asa am tot... doar ca nu sunt singura care poate spune asta. Si nu ma deranjeaza... Nu a facut-o pana acum si nici nu am de gand sa o las sa inceapa. Dar inca e o piesa din puzzle-ul asta care nu si-a gasit locul. Peisajul asta nu e complet.

Stau uneori si ma gandesc... Oare am de castigat sau de pierdut daca hotarasc sa te vad doar ca pe un prieten? Se va schimba ceva? Voi simti ca o parte din mine lipseste? Sau voi reusi sa ma linistesc? Adevarul e ca nu am nici cea mai vaga idee care ar putea fi raspunsul. E o singura cale de a-l afla. Dar nu cred ca voi porni pe drumul ala prea curand. Nu sunt pregatita pentru schimbarea asta.


                                                                                                                                 baby S.

Check, please!

"Aveam caracterele imbibate-n orgoliu, d-asta acum momentelor de vis le purtam doliu"

M-am gandit la tine, la noi cand am ascultat versurile astea. Mi-ai recunoscut odata ca esti orgolios si m-ai provocat sa ma obisnuiesc cu partea asta a ta. Am acceptat atunci... Fara sa ma gandesc de doua ori. Poate din curiozitate fata de ce ar fi putut urma, poate pentru ca nu imi era frica sa te cunosc cu adevarat. Mai grav e ca si acum dupa ce ai disparut din peisaj eu tot imi mai astept "premiul". Caci am castigat provocarea aia. Stii si tu prea bine asta. Nu a existat nici macar o clipa in care eu sa ma indoiesc. Am continuat pe drumul asta pentru ca stiam ca ma va aduce cu un pas mai aproape de tine. Tu, insa, ai schimbat traiectoria undeva la jumatatea distantei dintre noi doi. Ai facut cale - intoarsa.

Azi... am fost mai confuza ca niciodata in legatura cu deciziile luate de tine. Azi mi s-au parut mai lipsite de sens ca si pana acum. Poate pentru ca am aflat ca nu ai fost singurul implicat sau poate pentru ca inca nu    m-am impacat eu cu ideea ca ce am avut nu va mai fi la fel ca inainte sa te "evapori". Mai mult decat oricand, astazi as fi vrut sa te intreb: "De ce?". Sosise momentul in care aveam nevoie de motivul ala pentru a merge mai departe. Indiferent de cat de ciudat ar fi el. Sincer, incep sa cred ca nu prea ma interesa ce te-a facut sa reactionezi asa la fel de tare ca faptul ca voiam sa stiu ca nu a fost o alegere luata pe moment, la care nu te-ai gandit deloc. Trebuia sa stiu ca nu te-ai trezit pur si simplu in acea dimineata si ti-ai spus ca incepand de atunci o sa dai totul la o parte. Pare complet irelevant, stiu, dar astazi a trebuit sa imi pun telefonul la o oarecare distanta de mine tocmai pentru a nu cadea prada tentatiei de a-ti da un mesaj cu aceste doua cuvinte. Nu ma temeam ca nu o sa imi raspunzi. Cu asta m-am obisnuit deja. Adevarul e ca imi era frica de ceea ce ai fi putut spune. Nu voiam sa aud ca am fost doar o joaca pentru tine. Nu voiam sa cred ca ti-ai petrecut sapte luni de zile vorbind cu mine doar pentru amuzament.


Ca de obicei, teama de adevar a fost mai puternica decat descoperirea lui. Obisnuiam sa cred ca sunt in stare de orice pentru a obtine ce imi doresc. Inca fac asta. Dar tu ai fost exceptia mea. Caci, desi am luptat in tot acest timp ca sa cladesc ceva, nu a fost de ajuns. Imi pare rau ca asa s-au terminat lucrurile intre noi. Si, cu toate ca acum, tu ai fost cel care a facut primul pas in a readuce la viata prietenia dintre noi, ceva e schimbat. Nu mai pot sa ma uit la tine si sa imi imaginez ca nu s-a intamplat nimic. Nu o pot lua de la capat asa, pur si simplu, ca si cum totul ar fi fost doar un cosmar prea detaliat. Nu stiu daca voi ajunge vreodata sa aflu ce te-a determinat sa faci alegerile astea, dar am incredere ca voi trece peste ele.

Expectation vs. Reality

Astazi... Am nervi. Sunt furioasa, mai bine zis. Nu credeam ca vestea asta ma va afecta atat de tare. Nu ma doare faptul ca tu doar te-ai folosit de mine. Nici ca ai furat o parte din inima mea si apoi ai aruncat-o fara sa iti pese, fara sa te uiti in urma la ce ai lasat. Picatura care a umplut paharul a fost sa aflu ca el stia toate astea si a ales sa ma minta. Sa imi spuna ca esti altfel. Ca am luat decizia corecta atunci cand te-am ales pe tine. Desi te cunostea. Si a decis ca eu nu trebuie sa aflu adevarata ta fata. Si sincer, nu mai inteleg nimic. Pentru ca in preajma mea, erai exact asa cum imi spusese el. Cu exceptia momentului in care ai plecat, desigur.

Dar el... El era prietenul meu. Sau cel putin asa credeam. El stia tot ce se intampla cu mine, cu noi. Aveam incredere in el sa ii povestesc despre lucrurile astea. Acum, insa, nu mai stiu ce sa cred. Da, poate ca atunci cand a facut asta, a crezut sa imi va face un bine. Ca asa voi reusi sa trec peste cel care imi ocupase mintea si sufletul pentru prea mult timp. Dar nu a reusit decat sa inrautateasca situatia. Pentru ca, desi am uitat de "El", dupa patru ani, m-am ales cu altcineva la fel. Caci tu, cel pe care il lauda atat nu s-a dovedit a fi deloc diferit. Doar o versiune mai matura aparent, care a stiut cum sa mi se bage pe sub piele si sa ma faca sa dau la o parte zidurile create. Problema a fost ca de la tine nu ma asteptam. Schimbarea a fost radicala. Da, sigur, acum e altfel. Pentru ca am aflat ca de fapt asa esti tu cu adevarat, dar atunci am fost confuza. 

Nu imi ramane de facut decat sa il adaug si pe el pe lista celor care mi-au demonstrat ca nu merita atentia mea. Asa ca, vreau sa ii spun: "Felicitari!". Ai ajuns langa cei care m-au distrus treptat. Mai bine aruncai o piatra. Nu m-ar fi durut atat de tare. Sper ca vei invata cu timpul ca unele cuvinte pot distruge ce a fost cladit in ani. 

Just like seasons, people change...

Treptat iti dai seama ca nimeni nu e ceea ce pare. Toti au propria opinie despre cum ar trebui sa iti traiesti tu viata. Ei sunt cei ce iau deciziile care ti se cuvin. Singura problema este ca atunci cand realizezi toate lucrurile astea e deja prea tarziu. Ai oferit incredere, crezand ca e reciproca. Insa te-ai inselat. Cei pe care ii credeai apropiati nu s-au uitat in urma cand tu ai fost cel sacrificat. Iar tu, tu ai fi bagat mana in foc pentru ei. Caci traiai cu impresia ca asa e corect. Ca e de datoria ta sa le fii alaturi. Asta presupune o prietenie. Pacat ca ai fost singurul care intelegea asta.

E greu. Cand iti dai seama ca nu ai fost decat un pion pe tabla lor de sah, doare. Al dracului de tare. Si ceea ce te distruge e sa vezi ca majoritatea sunt asa. Sa ii privesti si sa le simti chiar si de la distanta ipocrizia. Asta doar pentru cei care mai fac un ultim efort sa o arate si pe aia. Caci sunt si cei care renunta la tot. Care te indeparteaza, prefacandu-se ca nu tu ai fost cel care era mereu acolo cand aveau nevoie sa fie ascultati. Cand tot ce le incarca sufletul devenea prea greu de indurat de unul singur si drumul se aglomera de obstacole menite sa ii impiedice sa ajunga in punctul numit "Sosire". Ei sunt cei mai rai. Cei care iti reteaza de la radacina orice urma de implicare sau de prietenie care ar putea parea reala. Sau cat de cat reala, caci cu ei nu poti fi niciodata sigur. Si asa, din cauza lor nu faci decat sa iti pierzi increderea si in ceilalti. In cei care nu te-au lasat niciodata balta. Pentru ca nu mai poti distinge ce e bine si ce nu. Pentru ca iti e frica de momentul in care vor demonstra si ei ca sunt la fel ca restul. Si, desi esti constient ca nu vei trece prin astfel de clipe cu ei, undeva, in adancul sufletului, teama incolteste. Asa ca alegi sa renunti tu la a mai arata incredere si preferi sa ii tratezi pe toti la fel.

Nu iti mai permiti sa fii din nou ranit. Mai bine esti tu cel precaut. Nu stii daca mai ai puterea sa te mai ridici, odata ce vei fi jos din cauza celor care obisnuiau sa fie cei ce te mentineau la linia de plutire.