Monday, May 6, 2024

8 years later

Bine te-am regasit, prieten drag. 

A trecut ceva timp de cand nu ti-am mai calcat pragul sa stam impreuna la vorba. Oricat de ciudat ar suna asta, sa stii totusi ca nu imi pare rau. Am fost fericita. Am absorbit fiecare moment ca un copil ce abia descopera lumea din jur. M-am aruncat in valurile tumultoase ale iubirii si am simtit din plin soarele arzator al fericirii neconditionate. Ai fi mandru de mine sa afli ca am gasit exact ceea ce am cautat in toti anii de cand imi esti confident. Ca EL a fost cu adevarat marea mea iubire. De aceea intoarcerea la tine este cu atat mai dureroasa si am avut nevoie de putin timp sa imi gasesc cuvintele sa incep. A trecut o luna. O luna de cand ma uit la un pat gol si rece, in timp ce eu adorm cu greu pe-o canapea unde macar ma pot preface ca e o noapte ca oricare alta. O luna de cand ploaia s-a preschimbat in 

.....

Ciudat cum spuneam ca nu stiu ce sa zic si m-am oprit in mijlocul frazei, nu? 

Au trecut trei luni acum. Nu s-au schimbat asa multe. Am inceput sa dorm in pat. Nu este usor, dar ma fortez. Mi-am facut obiceiul sa ma duc acolo si sa ma ascund in intuneric. Scriu acum si doare. Scriu acum si plang. Doare fiecare cuvant al lui pe care il citesc. Ma doare sa ma prefac in fata lui. Ma doare sa ne aruncam niste cuvinte din complezenta si sa vad ca de multe ori, si acelea sunt seci. Ma bucur pentru el. Ma bucur ca e bine si lucrurile au inceput sa se miste. Inca il pun primul pe lista mea, probabil va fi mult timp asa. Dar acum macar incerc sa constientizez ca si eu sunt o optiune. Pana atunci, insa, mai torn un pahar de vin. 

Incerc sa imi caut scuturile. Sa le sterg de praf si sa incep sa le port. Unul cate unul, pana cand totul este ascuns. Pana cand nicio raza de suflet nu isi mai face loc printre placile reci de metal. 

Imi pun rujul rosu si plec in lume cautandu-ma pe mine.

...........................................................

Rujul - pentru buzele ce inca tanjesc dupa un sarut, desi nu il cauti

Vinul - pentru noptile in care imi voi aminti ca o zi pierduta e accea in care nu incerc sa zambesc, iar..

Nepasarea - pentru tine, omul din viata mea care mi-a furat dorinta de a trai cum merit. 

0 comments:

Post a Comment

Powered by Blogger.