so... who am I?

M-ai indragostit de tine si m-as pierde in imbratisatile tale zi si noapte, te-as privi si asculta o viata. Esti de pastrat si de iubit. As fi putut sa te iubesc... Asta imi suna in continuu in minte, de cand am inceput sa te cunosc. Mi-ai cucerit si fericit sufletul si imi doresc sa fac si eu acelasi lucru, la randul meu.

As vrea sa nu fiu in punctul in care astfel de ganduri imi trec prin minte. Cel putin nu dupa tot ce s-a intamplat in ultima perioada. Nu m-am putut abtine, insa. Sunt slaba, recunosc. Nu ma pricep deloc sa imi pastrez zidurile ridicate atunci cand sunt in prezenta ta. A fost de ajuns sa iti simt bratele in jurul meu si ideea mea de a te tine la distanta s-a naruit complet, Insemi mult pentru mine. Nu doar pentru ca mi-ai patruns in suflet si pentru ca te-am lasat sa il cunosti, ci pentru ca m-ai ajutat sa ma schimb. Mi-ai fost alaturi si mi-ai aratat ce era si ce nu era bine in viata mea. Am petrecut un an in preajma ta. Un an in care descoperindu-te pe tine am reusit sa aflu cateva lucruri importante si despre mine insami. Am imprumutat unele detalii din comportamentul tau si am scos la iveala altele pe care le credeam pierdute. Probabil de accea imi e atat de greu sa iau o decizie radicala atunci cand ma gandesc la tine.

Nu pot sa plec pur si simplu. Motivul e unul cat se poate de clar si de usor de inteles. Nu vreau cu adevarat sa fac asta. Nu vreau sa ma intorc la zilele in care preferam sa ma agat de ceea ce gaseam pentru a ma amagi ca pot simti ceva. Cu tine e diferit. Cu tine am reusit sa imi depasesc toate obstacolele si sa las deoparte iluziile. Am reusit, dupa mult timp, sa simt fiorii aceia de copil indragostit si, oricat de cliseistic ar suna, ai fost lumina de la capatul tunelului. Ultima perioada a fost una destul de tulbure pentru mine. O perioada in care m-am luptat din nou cu sentimentul de singuratate totala si cu lipsa acuta de incredere in fortele proprii. Ai avut si tu o mare contributie in tot ceea ce mi s-a intamplat. La drept vorbind, ai fost chiar factorul declansator, Acum, insa, le-am lamurit pe toate. Aveam nevoie de momentul acela de sinceritate dupa absenta comunicare cu care ne-am confruntat timp de aproape 2 luni. Sunt constienta ca ar fi trebuit sa imprastii cateva obstacole pe drumul de intoarcere catre mine, dar nu am fost in stare de asta. Am putut, insa, sa ma detasez putin si sa micsorez doza de indispensabilitate pe care ti-o asociasem.

Nu stiu cum voi continua, ce pasi voi face pe drumul acesta si cat va dura. De abandonat, nu te voi abandona. Nu am puterea sau vointa necesare. Pentru moment, nu imi ramane decat sa pun capat aici insiruirii de ganduri si sa imi indrept atentia spre telefon pentru a-ti raspunde la ultimul mesaj.