Pain... or Gain?

Mai stii cand spuneai ca indiferent de ceea ce se va intampla intre noi prietenia noastra va ramane neatinsa? Cand ma imbratisai si ma asigurai ca nu imi voi pierde niciodata persoana in care am invatat sa am atat de multa incredere? Mai stii??? Pentru ca eu nu am uitat. Si nici nu cred ca voi putea face asta vreodata. Pentru ca nu vreau. Refuz sa cred ca s-a intamplat exact contrariul a tot ceea ce ai zis tu. A trecut mai mult de o saptamana deja de atunci. Cine ar fi crezut ca odata cu toamna va veni si perioada asta din viata mea? Cand voi fi nevoita sa spun ca tu nu mai esti aici? Ahh... Sunt atat de furioasa incat nu iti poti imagina... As vrea sa te am in fata, sa iti spun toate lucrurile care ma rod, tot ceea ce ma doare. Sa iti spun ca eu nu pot sa sterg cu buretele ultimii 14 ani din viata mea in care ai fost "fratele" meu. Imi e imposibil sa fac asta. Se pare, insa, ca tie ti-a fost mai usor decat as fi crezut eu. De ce? Sau, mai bine zis, cum? Au fost momente in care mi-am dorit sa pot fi si eu in stare sa fac asta. Sa uit ce ai insemnat pentru mine si sa ma port asemeni tie. Sa pot fi capabila de a fi in aceeasi incapere cu tine si sa nu ma deranjeze faptul ca nu avem nici macar un cuvant pe care sa ni-l adresam unul altuia. Dar nu pot... Pur si simplu nu sunt in stare de asta. Am milioane de lucruri pe care sa ti le spun. Am nevoie de raspunsuri. Ti-am promis ca pentru tine voi fi intotdeauna acolo, nu conteaza pe cine las in urma... Si cred ca ti-am si demonstrat asta. De ce ti-a fost atat de greu sa intelegi ca am avut si eu nevoie de o seara in care sa fiu eu pe primul loc? De ce nu ai putut accepta faptul ca trebuia sa fiu langa el pentru cateva ore? Nu cred ca voi afla niciodata raspunsurile astea... Ai tinut mortis ca, in acea seara, sa imi spui ca trebuie sa fiu cu tine. Ca ma vrei tu alaturi. Nu vreau sa o spun, dar in seara aia ai fost mult, mult prea egoist. Si, poate pentru prima oara de cand te cunosc, am avut curajul sa iti spun tie "NU". Stiu la ce te-ai gandit - doar te cunosc atat de bine -, iti imaginai ca te-am lasat pe tine pentru el. Ca il consider mai important pe el si ca pentru mine nu esti tu cel care conteaza. Doar ca te inseli amarnic. Nu e mai important decat tine si nu va fi niciodata. Nu e persoana pentru care as fi fost in stare sa parcurg peste 200 km pe jos doar pentru o imbratisare si pentru a-i demonstra ca nu e singur. Nu e cel pentru care m-as certa cu toti si pentru care as ignora sfaturile unei intregi lumi. Intelegi?? TU esti persoana asta. Tu esti cel langa care mi-am dorit sa fiu intotdeauna cand ma simteam rau sau cand aveam nevoie de un cuvant bun. Tu esti cel pentru care as trece si prin foc daca te-ar ajuta. Si as fi facut-o si atunci. Doar ca, auzind ce imi spui, a fost ca si cum mi s-a luat un val de pe chip si am putut vedea lucrurile clar. Pentru ca in seara respectiva nu mai erai tu cel care imi voia mie binele. Erai doar o versiune a ta care ma voia pe mine pentru simplul fapt ca nu ma putea avea atunci. Te-ai comportat ca si cum nu as fi fost nimic mai mult decat o prada. Ai preferat sa iti demonstrezi tie ca esti mai "cu mot" decat el. De parca parerea mea nu ar fi avut nici cea mai mica importanta in toata treaba aia... Ei bine, nu a fost asa. Pentru ca a fost momentul in care am pus piciorul in prag. Ti-am demonstrat ca am si eu ceva de spus si ca, desi era vorba de tine, nu mai las de la mine. Ramai in continuare omul meu de baza, doar ca lucrurile s-au schimbat putin. De acum inainte ma voi pune pe mine pe primul loc. Voi asculta in primul rand de mine si de ceea ce imi dicteaza mie instinctul sa fac. Si, in functie de asta voi lua deciziile ce urmeaza. Nu voi renunta la tine... Stiu ca nu voi avea niciodata puterea sa fac asta si nici nu vreau, dar, cu regret in suflet iti zic ca am ridicat un zid intre noi. Primul dupa toti acesti ani. Ma doare si sa ma gandesc la asta, dar era necesar, din pacate. Poate se va darama curand sau poate niciodata, nu pot sti cu siguranta... Singurul lucru de care sunt constienta este ca de pe data de 1 septembrie, odata cu toamna a venit si frigul in partea mea de suflet in care locuiai tu.


Si da, stiu, pe alte planuri sunt bine, as putea spune ca am momente chiar de fericire. Dar asta e posibil numai pentru ca in clipele respective aleg sa blochez orice alt gand. Din pacate, mai nou, asta le include si pe cele referitoare la tine.

Se vor schimba lucrurile intre noi? Vreau din tot sufletul sa spun ca da, pentru ca asta cred. Fiecare celula din corpul meu vrea sa revenim la ce am avut. Stiu ca asa va fi. Nu e optimism, in situatia asta e vorba de realism. Doar ca stiu si ca ai nevoie de timpul tau, de spatiul tau. Iti vei da seama singur de ce ai facut si de faptul ca m-a ranit atitudinea ta. Si atunci, cand vei realiza asta, vei incepe usor-usor sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic. Voi fi din nou cea careia ii oferi un zambet real. Avem nevoie unul de celalalt... Eu, cel putin, am sigur, insa imi place sa cred ca este un sentiment reciproc. Te voi astepta cu bratele deschise intotdeauna, indiferent de cat de mult timp iti va lua sa te intorci. Sunt mai aproape decat crezi. E de ajuns sa te uiti in sufletul tau si voi fi acolo. Putin schimbata, ce-i drept, dar tot acolo. Va veni si momentul in care se va deschide usa si in prag vei fi tu. Sunt sigura de faptul ca iti voi spune "Bine ai revenit!". Nu sunt pregatita de un "Adio!". Nu voi fi niciodata de asta referitor la tine.
                           

                                                                                                               baby S.