Thursday, September 5, 2013

A bit of everything

Cum ma simt acum?

Eliberata... Da, sincer, ma simt ca si cum zilele astea as fi carat dupa mine un lant gros care ma impiedica sa pasesc cum trebuie, iar acum, reusind sa contientizez ceea ce simt, am gasit cheia si am scapat de lacatul ce ma tinea incatusata si nu ma lasa sa respir in mod normal.

Inca de duminica dimineata si pana acum, joi dimineata, aproximativ 96 de ore (okaaay, e o perioada extrem de lunga si stiu ca ar fi trebuit sa scad macar orele dormite, insa nici ele nu au fost lipsite de evenimente daca luam in calcul clipele in care mintea mea alegea sa te materializeze in vise), am trecut printr-un cocktail de sentimente, pe fiecare dintre ele traindu-le cu aceeasi mare intensitate:

1. Panica. Da, asta a fost primul. Si stiu ca nu e cel mai potrivit, avand in vedere si-a facut aparitia ca efect al faptului ca mi-ai spus ca ma iubesti, dar asa mi-a dictat instictul sa reactionez. Normal ar fi fost sa fie cu totul si cu totul altfel. Doar ca mi-a fost frica de cuvintele acelea, mai ales din partea ta. Daca le-as fi luat ca atare ar fi insemnat sa accept ca tot ce avem noi trebuie sa ia sfarsit. Poate ca de asta imi era cel mai teama. Sa stiu ca ar fi fost ultima oara cand as fi simtit langa tine libertatea atat de definitorie tie. 

2. Incertitudine. Ajunsesem in punctul in care timp de aproape patru zile am stat intr-un stres continuu. Nu mai eram sigura pe nimic. Si ce e cel mai rau e ca principalul gand care ma tinea in ceata total era daca iti impartasesc sau nu sentimentele. Puneam totul in balanta, mintea mea fugea tot timpul la cuvintele tale, nimic nu mai era concret. Pe de o parte, stiam ca nu spusesei lucrul acela cu vreun scop anume si ca nu aveam de gand sa schimbam nimic, dar, pe de alta parte, incepuse sa incolteasca si ideea ca am putea avea ceva al nostru, ceva pe care sa nu il mai ascundem de toti cei din jur. Eram exact ca la un joc de ping-pong. Si ambele palete erau tinute de mintea mea care oscila fara a se opri la ceva anume. 

3. Cel de-al treilea sentiment pe care l-am trait in aceasta perioada a fost destul de complex. Atat de complex incat nu il pot descrie folosind un singur cuvant. M-am luptat in doar cateva minute cu gelozia, cu furia, dar si cu dezamagirea. Abia dupa ce au trecut acestea m-am gandit mai serios la ce s-a intamplat si am descoperit ca fiecare a avut rolul ei. Am fost geloasa cand am aflat de ea - desi nu era ca si cum nu stiam sau nu ma gandeam ca se va intampla asta - in fond, poate ca am fost chiar eu cea care te-a ajutat sa iei decizia asta in momentul in care am refuzat sa te urmez in orasul in care locuieste ea. Poate ca inima ta nu s-ar fi oprit la ea daca eu as fi decis sa imi asum riscul acela si, pentru o zi, sa dau la o parte tot pentru a fi numai cu tine. Nu am de unde sa stiu... In fine, spuneam ca eram constienta de aparitia ei in viata ta. Am stiut de la inceput ce ai de gand (asta mi-a placut intotdeauna la tine, ca nu te-ai ferit de mine, desi era vorba de altele), doar ca pe moment m-a deranjat sa vad ca totul s-a materializat asa de repede. Mi-au trecut prin gand nenumarate idei, dar una singura se detasa de celelalte: de ce mi-ai mai spus ca ma iubesti? Ratiunea si-a facut si ea loc apoi si am realizat ca tu imi spusesei asta inainte ca ea sa apara ea in peisaj. E adevarat, doar cu cateva ore, insa oricum, inainte. Apoi si-a facut loc furia. Si nu a fost deloc de lasat la o parte. Eram furioasa pe tine, pentru ca ma lasasei atat de mult timp cu milioane de ganduri razlete. Eram furioasa pe ea, pentru ca nu ii gaseam niciun defect. Asa cum a spus si cineva apropiat mie la adresa ei, "e o papusa". Nu puteam nega acest lucru. Si, nu in ultimul rand, eram furioasa pe mine. Pentru ca imi permisesem ca mintea sa mi-o ia la fuga si sa construiasca scenarii la care nu ma mai gandisem niciodata pana atunci. Al treilea sentiment din gama asta a fost dezamagirea. M-a lovit ca un dus cu apa rece, dar a avut si rolul de a-mi deschide ochii. In categoria asta nu m-am putut include decat pe mine. Am fost dezamagita de mine pentru ca nu am avut taria de caracter sa ignor ceea ce imi spusesei sau macar sa gandesc lucrurile la rece. Asa, sigur mi-as fi dat seama de insemnatatea cuvintelor tale. Am fost dezamagita de mine pentru ca mi-am permis sa ma gandesc ca acel "te iubesc" ar putea fi mai mult decat o simpla recunoastere a ceea ce simteai. 

4. Dar au trecut toate... Si, usor-usor a aparut sentimentul de liniste. O liniste totala, cea care mi-a adus eliberarea. Care a dat lovitura decisiva. Am ales sa fiu eu insami. Sa am incredere in mine si in ceea ce simt si astfel am realizat cel mai important lucru. Ca sunt bine! Si ca voi ramane asa indiferent de ceea ce se va intampla. Am de gand sa profit de clipele pe care le petrec langa tine. Ma voi bucura de tot si atat cat voi putea, in momentele in care suntem amandoi, ma voi dedica tie total. 

0 comments:

Post a Comment

Powered by Blogger.