End of story

Iti pare rau acum. Ai ajuns in punctul in care realizezi ca tot ce ai facut nu a fost decat o prostie copilareasca. Ai incercat doar sa dovedesti ca el s-a inselat. Insa e tarziu. Sunt in zadar toate suspinele.

Dar atunci? Atunci unde erai? Cand era la pamant? Cand toata lumea lui se prabusise intr-un moment de naivitate? Unde erai cand simtea ca nimic nu mai are rost si ca nu isi mai gaseste locul?

Poate ca ei inca iti iau partea. Poate ca lor nu li se par de neiertat faptele tale. Si, cu toate ca am vazut asta chiar eu, nu pot sa nu ma intreb: oare ar mai gandi asta si daca ar sti toate povestea? Daca ar afla ca nu numai tu esti victima in toata treaba asta? Sunt constienta ca nu am niciun drept sa ma implic, dar ma infurie sa vad ca ai reusit sa obtii si din chestia asta un profit. Ca tot tu esti cea "vatamata". Si am o curiozitate... Poti sa imi spui ca sunt bagacioasa sau cum vrei tu, dar nu cumva ti-ai ales momentul asta sa te dai ranita doar pentru ca el e plecat cu alta? Ok, sunt eu nebuna, poti s-o crezi si p-asta, dar a fost primul lucru care mi-a venit in minte cand am auzit ca vei fi acolo. Ca, desi el nu e acasa, tu o sa fii. Tot ce sper acum e sa nu aflu ceva ce imi va confirma banuielile. Sa nu fii chiar atat de parsiva.

Si nu imi pasa. De nimic. NIMENI nu ma poate face sa te privesc din nou ca pe un om. Ai pierdut tot respectul pe care il aveam pentru tine. Degeaba iti dai seama ca langa el iti era bine. Acum nu mai faci parte din imaginea asta. Nu ai fost in stare sa fii acolo sa ii stergi lacrimile. Accepta realitatea! Nu credeam ca o sa ajung chiar pana in punctul asta, dar astazi te urasc. Indiferent de cine imi va spune ca nu e bine. Da, stiu, a gresit si el, dar nimeni nu te-a obligat sa lasi tot timpul asta sa treaca fara sa faci ceva. Tu ai luat toate deciziile. Tu ai ales sa il faci sa sufere in halul asta in loc sa optezi pentru o conversatie normala.

De el... de el o sa am grija intotdeauna. Le-am promis-o lor, mi-am promis-o mie si, cel mai important, i-am promis-o lui. Chiar daca mi-a luat 12 ani sa i-o spun asa cum trebuie. Fata in fata, fara ocolisuri si fara sa o fac in gluma. Oricum, eu sunt impacata cu mine, caci el stie asta, chiar daca nu am folosit cuvintele necesare. Stie ca mereu va gasi in mine un sprijin. Ca va putea vorbi orice si ca langa mine va putea fi de fiecare data asa cum este cu adevarat. Si nimic nu s-a schimbat, tocmai mi-a demonstrat-o. Inca ma vede ca pe cea care ii va pastra toate secretele, de care nu e nevoie sa se fereasca. Asa ca, oricat de urat ar fi lucrul asta, de data asta pot sa "iti rad in nas". Nu ai reusit sa il faci sa aleaga un drum care nu il caracteriza. Da, l-ai distrus, dar a avut puterea necesara sa isi revina. Se va intoarce si ai sa realizezi ca acum e mai sigur pe sine si mai atent la ce se intampla in jurul lui, mai ales la "prietenii" care i-au intors spatele cand tu l-ai ales pe celalalt.