Monday, January 7, 2013

Check, please!

"Aveam caracterele imbibate-n orgoliu, d-asta acum momentelor de vis le purtam doliu"

M-am gandit la tine, la noi cand am ascultat versurile astea. Mi-ai recunoscut odata ca esti orgolios si m-ai provocat sa ma obisnuiesc cu partea asta a ta. Am acceptat atunci... Fara sa ma gandesc de doua ori. Poate din curiozitate fata de ce ar fi putut urma, poate pentru ca nu imi era frica sa te cunosc cu adevarat. Mai grav e ca si acum dupa ce ai disparut din peisaj eu tot imi mai astept "premiul". Caci am castigat provocarea aia. Stii si tu prea bine asta. Nu a existat nici macar o clipa in care eu sa ma indoiesc. Am continuat pe drumul asta pentru ca stiam ca ma va aduce cu un pas mai aproape de tine. Tu, insa, ai schimbat traiectoria undeva la jumatatea distantei dintre noi doi. Ai facut cale - intoarsa.

Azi... am fost mai confuza ca niciodata in legatura cu deciziile luate de tine. Azi mi s-au parut mai lipsite de sens ca si pana acum. Poate pentru ca am aflat ca nu ai fost singurul implicat sau poate pentru ca inca nu    m-am impacat eu cu ideea ca ce am avut nu va mai fi la fel ca inainte sa te "evapori". Mai mult decat oricand, astazi as fi vrut sa te intreb: "De ce?". Sosise momentul in care aveam nevoie de motivul ala pentru a merge mai departe. Indiferent de cat de ciudat ar fi el. Sincer, incep sa cred ca nu prea ma interesa ce te-a facut sa reactionezi asa la fel de tare ca faptul ca voiam sa stiu ca nu a fost o alegere luata pe moment, la care nu te-ai gandit deloc. Trebuia sa stiu ca nu te-ai trezit pur si simplu in acea dimineata si ti-ai spus ca incepand de atunci o sa dai totul la o parte. Pare complet irelevant, stiu, dar astazi a trebuit sa imi pun telefonul la o oarecare distanta de mine tocmai pentru a nu cadea prada tentatiei de a-ti da un mesaj cu aceste doua cuvinte. Nu ma temeam ca nu o sa imi raspunzi. Cu asta m-am obisnuit deja. Adevarul e ca imi era frica de ceea ce ai fi putut spune. Nu voiam sa aud ca am fost doar o joaca pentru tine. Nu voiam sa cred ca ti-ai petrecut sapte luni de zile vorbind cu mine doar pentru amuzament.


Ca de obicei, teama de adevar a fost mai puternica decat descoperirea lui. Obisnuiam sa cred ca sunt in stare de orice pentru a obtine ce imi doresc. Inca fac asta. Dar tu ai fost exceptia mea. Caci, desi am luptat in tot acest timp ca sa cladesc ceva, nu a fost de ajuns. Imi pare rau ca asa s-au terminat lucrurile intre noi. Si, cu toate ca acum, tu ai fost cel care a facut primul pas in a readuce la viata prietenia dintre noi, ceva e schimbat. Nu mai pot sa ma uit la tine si sa imi imaginez ca nu s-a intamplat nimic. Nu o pot lua de la capat asa, pur si simplu, ca si cum totul ar fi fost doar un cosmar prea detaliat. Nu stiu daca voi ajunge vreodata sa aflu ce te-a determinat sa faci alegerile astea, dar am incredere ca voi trece peste ele.


0 comments:

Post a Comment

Powered by Blogger.