so much better

Spusesem cu ceva timp in urma ca am de gand sa fac cumva ca blog-ul asta sa ajunga la tine. Caci tu erai in mare parte protagonistul postarilor mele. Acum, insa, nu mai stiu ce sa zic... E greu sa ma despart de el. In fond, a fost singurul care mi-a fost alaturi indiferent de ora la care aveam nevoie sau de pauzele lungi pe care i le ofeream. Aici sunt eu. Cu bune si cu rele. Si nu am puterea sa o iau de la capat in alta parte. In plus, nici nu ai stii ce sa faci cu el. Probabil nici nu ai trece de primele randuri. Intelesurile ascunse nu au fost niciodata punctul tau forte. Asa ca, avand in vedere ca numele tau nu apare pe nicaieri, ti-ar fi destul de greu sa te asociezi cu personajul care a umplut atatea pagini virtuale. In concluzie, nu, nu am de gand sa iti inmanez acest premiu. Nu ai stiut sa il castigi. Iar acum este prea tarziu. Si nu mai am niciun motiv sa mai iau in calcul posibilitatea asta.

Am trecut prin toate cu tine. Prietenie, iubire, ura. Si am ajuns la nimic. Doar ca de data asta e unul constructiv, daca pot spune asa. In sfarsit, dupa patru ani, am reusit sa fiu impacata cu mine insami. Sunt linistita. Nu fericita, doar linistita. Sunt multumita cu ce am, cu cei pe care ii am alaturi. Nu mai am asteptari de la anul care vine. Daca reusesc sa raman asa cum sunt, imi e de ajuns. Da, as vrea si sa fie mai bine, nu am de gand sa fiu ipocrita, dar daca nu se poate, nu voi fi dezamagita.