Aceeasi poveste, cu aceleasi personaje. Tu, eu, undeva intr-o lume in care totul este potrivnic. Stii ca nu pot face asta, e prea mult pentru mine. Cand o sa pot pune punct? Cand o sa iti pot spune ca totul s-a terminat? Nici macar nu ma mai recunosc. Ciudat este, insa, ca tu o faci. Tu, cel caruia imi este atat de greu sa ii spun "nu". Cel care ma face sa uit de tot cu o singura imbratisare, un singur cuvant. Tu, cel care nu ma poate minti. Si totusi a incercat-o de atatea ori. Nu mai face aceeasi greseala si astazi. Te rog, nu apela la iluzii pentru a ma face sa vad ce nu e. Nu tu, nu cu mine. Stii ca e in zadar, ca e imposibil sa ascunzi ce vrei, ce cauti, ce astepti de la mine. Stii la fel de bine ca mine ca nu vom fi niciodata mai mult decat ce suntem astazi. Doi copii, imaturi, visatori, naivi. Ma uit la ce scriu si nu imi vine sa cred. Vorbesc cu atat de multa usurinta de "noi", desi stim amandoi ca e doar un cuvant pe hartie. Unde sunt clipele in care tanjeam dupa un semn? In care eram constienti de faptul ca nu conteaza altcineva in afara de noi doi? In fond, ce conteaza? Nimeni nu imi poate aduce inapoi timpul pierdut. Regretele nu isi au rostul, deciziile trecute nu pot fi schimbate. Insa, intotdeauna exista un "poate". Cum pot fi atat de ipocrita? cum pot afirma ca exista o posibilitate, oricat ar fi ea de mica, daca eu o anulez din start? Daca eu o inlocuiesc cu un "nu" categoric? In fine, ti-am zis ca nu ma mai recunosc. Sper doar ca tu o vei face. Mizez pe asta, nu ai idee cat de mult. Stiu ca in ziua in care tu te vei uita la mine si nu vei mai stii ce vezi, eu voi disparea.
baby S.
0 comments:
Post a Comment