Euforie

Il vezi in fata ta si nu iti vine sa crezi ca tot ceea ce spune e adevarat. Ai asteptat atat de mult timp dupa aceasta marturisire incat acum totul pare ireal, un vis frumos, o amagire. Dar nu e asa. Si tu stii asta. Ai vrea sa il imbratisezi, sa ii curmi suferinta. Pentru ca stii ca il doare, ii e greu sa spuna tot ce are pe suflet, ce simte. Nu e obisnuit cu asta, iar tu nu faci decat sa il aduci din ce in ce mai aproape de momentul in care va ceda. Insa, desi stii prin ce trece si esti constienta de faptul ca nu e ceva cu care sa te intalnesti in fiecare zi, nu poti face nimic. Stai in fata lui ca o stana de piatra. Iti e imposibil sa te misti, sa rostesti un cuvant, sau sa ii dai puterea de care atat de multa nevoie. Nu e vorba de indiferenta, doar ca e un sentiment atat de frumos incat nu vrei sa il faci sa dispara, oricat de egoista pari in misiunea asta. A trecut prea mult timp de cand nu ai mai simtit asta. Iubesti si esti iubita. Nu vrei sa pui punct, nu acum, cand tot ce ai asteptat, cand toate sperantele, toate tentatiile te-au ajuns.

A trecut ceva timp de cand stati asa, amandoi. El, incercand din rasputeri sa spuna ce a ascuns pana acum, iar tu privindu-l, aproape fara sa respiri, fara sa clipesti, de frica sa nu se destrame totul. Fiecare sentiment, gand, idee este incadrarea unei atmosfere, la inceput calme, apoi din ce in ce mai trepidante. Tu, El, capatati toate atributele unor eroi ce-si asuma anumite roluri si sunt angrenati intr-o poveste in care tentatia idealului, a unei lumi dincolo de cea reala, capata semnificatii pe care nu le puteti intelege nici voi pe deplin.

Si totusi, in aerul incarcat al noptii, plin de emotii, contrariile se atrag. Mainile voastre se intalnesc, fiind urmate de buze. Va iubiti, nimic nu mai conteaza, nu mai exista cuvinte, bariere, nimic. Doar doua persoane dispuse sa isi ofere unul altuia tot, indiferent de consecinte.