Cu ceva timp inainte ca acest blog sa prinda contur, cand imi scriam gandurile si ideile traznite pe hartie, am intalnit o persoana care m-a intrebat de ce nu scriu totul la persoana I. Mi-a luat ceva timp, dar acum cred ca am gasit raspunsul. Pentru ca nu vreau ca tot ce scriu sa fie interpretat ca si cum ar fi experiente proprii. Nu trebuie sa fiu si eu intr-o dispozitie proasta daca vreau sa scriu despre ceva trist. Stiu ca daca as face asta as ajunge in punctul in care ar trebui sa stau sa dau explicatii tuturor. Sa le spun ca pur si simplu asta am vrut eu sa scriu, nu e obligatoriu sa ma si aflu in situatia descrisa. Poate ca asa mi-a dictat inspiratia in acel moment. E de ajuns sa gasesc un vers, chiar si cateva cuvinte, care sa ma faca sa scriu, sa creez ceva, iar asta nu tine cont de "mood-ul" meu. Ironia e ca desi sunt genul de persoana care nu se ghideaza dupa parerile celorlalti, in privinta asta, pana acum, asa am facut. Dar gata! Nu mai vreau sa stau sa ma gandesc ce ar zice altii. Vreau sa fiu eu. Sa zambesc atunci cand simt nevoia si sa fiu trista daca asa voi putea reveni la starea mea initiala de nebunie. Sa plang, sa rad, sa ma bucur de tot.
0 comments:
Post a Comment