O privesti, ii zambesti si nu iti mai trebuie nimic. Stii ca e a ta. Ca la tine in brate adoarme in fiecare seara. Si totusi, ai momente ca asta in care stai si te gandesti. Nu stii de ce te-a ales tocmai pe tine. Nu o meritai, dar a avut incredere in tine. A vazut mai mult decat masca pe care o aratai tuturor. Nu stii cum a facut-o, dar nu regreti nimic. Adori sa o vezi cum isi asterne gandurile pe foaie. O incurajezi, o ajuti, si tot tu esti acolo langa ea atunci cand simte ca nu poate continua. Scrie asa cum traieste. Anihiland orice drept plictiselii celor din jur. O citesti cu nesatul de a ajunge la cuvantul urmator, asa cum nu-ti poti lua ochii de la ea atat timp cat se lasa cuprinsa de raza ta vizuala. Fiecare poveste a ei te insingureaza dupa ce se termina si te face hamesit de urmatoarea.
Vezi fiecare cuvant scris ca pe un autoportret al ei, scris cu sinceritate si extrem de asumat - pentru ca ea nu numai ca are opinii, dar le si expune fara nicio teama, fara pic de menajamente, nici fata de ea, si nici fata de subiectii sau faptele despre care scrie. Te invita in lumea ei, care, controversata sau nu, este una aparte, fascinanta, la care privesti cu rasuflarea taiata pentru ca nu stii niciodata ce va fi... next.
Ti se pare incredibil ca te poti bucura in fiecare secunda a ta de ea, de tot ce va inconjoara. Ti-a luat mult timp sa recunosti, dar o iubesti. Mai mult decat credeai vreodata ca o vei face.
0 comments:
Post a Comment