Bine ai revenit! Mi-a fost dor de tine. Mi-a fost dor sa iti pun sufletul aici, sa astern in cuvinte sentimentele pe care le trezesti in carcasa inimii mele. De cateva zile zambesc incontrolabil si o stare nebuna de fericire ma urmareste la fiecare pas. Astazi am acceptat ca e datorita tie. Nu stiu de ce spun asta cu atat de multa siguranta, pur si simplu stiu. A venit din nou momentul sa ma simt "acasa", sa imi gasesc linistea. Tu ai facut asta posibil. M-ai imbratisat si furtuna de pe marea mea s-a domolit. Ciudata treaba asta, nu? N-am simtit dorul de tine pana acum. Nu am fost constienta ca imi lipseau clipele in care te sarutam si nici ca ceea ce ma facea sa ma simt goala era absenta parfumului tau pe pielea mea. Totul s-a schimbat intre timp. Pentru ca acum le am pe toate. Acum port amintirea buzelor tale tatuate pe umerii mei si imi las mintea invadata de tine. Astazi, mai mult decat oricand, te las sa imi curgi prin vene, desi esti mai toxic ca niciodata. In clipa asta nu mai vreau sa las nimic altceva sa conteze. Esti otrava dulce si antidot in acelasi timp pentru mine. Pentru ca acum sunt in lumea mea si am de gand sa raman aici pentru ceva timp. O lume in care picioarele imi ating, in loc de asfalt, nisip fin...
Te-am vrut, te-am avut si apoi te-am lasat sa iti continui drumul. M-ai intrebat la un moment dat "de ce tu? de ce ma intorc mereu la tine?". Nu am stiut sa iti raspund atunci, nu cred ca stiu prea bine nici acum. De un singur lucru sunt sigura. Te inteleg perfect. Am ajuns cu aceeasi barca pe aceeasi plaja parasita. Ma gandesc la tine si imi amintesc de mare. Ne apropiem unul de celalalt asa cum valurile vin sa mangaie tarmul, dar de fiecare data cand suntem aproape, ne indepartam, incet, in pasi de dans. Surprinzator, nu ma deranjeaza asta. Am realizat ca asa trebuie. Caci altfel nu am mai fi noi. Fara tine, nu sunt eu - probabil cel mai potrivit cliseu cand vine vorba de noi doi.
Astazi accept! Accept ca sunt indragostita nebuneste de tine! Accept ca ceea ce simt pentru tine e real si ca nu vreau si nu am de gand sa renunt la tine. M-ai transformat de cand ai aparut in viata mea. In urma cu un an si patru luni, buzele noastre s-au cunoscut pentru prima oara. Noi nu stiam aproape nimic unul despre celalalt, dar lor nu le-a pasat. De atunci, n-ai mai plecat de langa mine si acum chiar cred ca nici nu se va intampla asta. Cum sa te las sa dispari daca simt fericirea cea mai pura atunci cand suntem imbratisati, cu firele vietii impletite perfect, asemenea degetelor noastre? Cum sa aleg sa nu imi urmez instinctul, facandu-mi drum spre tine, ocolind obstacolele unei lumi potrivnice, atunci cand singura oaza, singura clipa de liniste este acolo unde esti tu? Ti-am promis o data, mai in gluma, mai in serios, ca o sa iti fiu alaturi intotdeauna. Incep sa cred din ce in ce mai mult, ca asa va fi.
Te iubesc copilule... probabil la fel de mult asa cum ma iubesti tu pe mine. Te iubesc asa cum isi iubeste un artist operele... Asa cum iubesc pasarile cerul... Cum iubesc marinarii oceanul. Tu esti opera, cerul si marea mea...
0 comments:
Post a Comment