P.S.: Cauta-ti sufletul sub tocurile mele.

Stii? Iubesc soarele. Asa a fost de cand ma stiu. Intotdeauna m-am simtit linistita atunci cand razele sale imi atingeau delicat pielea. Cand caldura imi mangaia chipul. Obisnuiam sa devin o cu totul si cu totul alta persoana in momentul in care primavara incepea sa isi intre in drepturi. Cliseu sau nu, era mai dificil pentru mine sa las "gandurile negre" sa ma cuprinda atunci cand tot ce ma inconjura incerca sa ma faca sa zambesc. Astazi, insa, lucrurile au stat diferit. Pentru ca toata ziua ai fost tu cel care mi-a umblat nestingherit prin minte. Si, partea cea mai ciudata in toata treaba asta este ca tocmai amintirile cu tine au fost cele care m-au dat peste cap. Nu m-am trezit cu gandul la El - El cu majuscula, El cel care a fost candva totul -, nici la noul personaj care a aparut in viata mea de curand, ci la tine. Imaginea ta a fost cea care m-a impiedicat sa ma bucur de ceea ce aveam in jurul meu. Singurul lucru de care mi-am amintit in momentul in care am vazut soarele iesind timid din nori a fost ziua aia... Cand nu aveam niciun gram de chef de a iesi din casa. Era innorat si as fi ales oricand sa stau in pat si sa lenevesc. Si atunci ai decis tu sa schimbi totul. Cu cateva cuvinte care mi s-au intiparit in minte si care au reusit acum sa imi dea mie ziua peste cap. Nici macar nu conteaza ca am sters toate conversatiile noastre, oricum le stiu pe de rost. Nenorocitul meu de creier a ales sa le memoreze si sa le mai scoata la lumina din cand in cand, se pare.


"Poti face orice altceva in loc sa stai in casa... iesi la o plimbare, ceva"
"Dar e urat afara..."
"Uite, a iesit soarele acum"
"Cred ca ai vorbit tu cu el, ca nu era pana acum"
"Pai da, l-am adus eu, pentru tine"
"Pentru mine... ce dragut esti tu"
"Pentru tine, oricand"


Si m-ai convins. Nu a fost nevoie decat de cateva cuvinte si am cedat. Nu ti-am spus niciodata, dar atunci am iesit din casa. M-am plimbat incet pe strazi, fara sa imi pese de nimic altceva. Ma uitam din cand in cand in jur. O parte din mine spera sa te zareasca pe undeva. Oriunde. Desi stiam ca asta era imposibil. Eram constienta ca nu erai in oras, dar ochii mei nu renuntau la a te cauta.

Si acum??? M-ai lasat si fara bucuria de a mai privi soarele. M-ai privat de starea de liniste pe care mi-o aducea. Sper doar ca e vorba de ceva temporar. Nu as fi crezut niciodata ca vei avea efectul asta asupra mea. Poate ca El a fost cel care m-a distrus, care a rupt bucati din mine si le-a aruncat fara sa se gandeasca de doua ori sau sa isi inchipuie ca faptele sale pot avea si consecinte, dar tu ai fost cel care a dat lovitura de gratie. Tu ai reusit sa aduci un final luptei. Si ai facut asta terminandu-ma pe mine. Ai facut in asa fel incat sa nu pot accepta ca tu ai ales pur si simplu sa pleci si sa ma lasi singura intr-o lume in care ma invatasei sa fiu cu tine. Urasc sa ma descopar iar in punctul in care nu gasesc niciun raspuns. Nu am decat nelamuriri, intrebari si o doza imensa de nesiguranta. Cadoul tau de "ramas bun" pentru mine, presupun. Ar trebui sa realizez ca asta a fost tot. Dar e ceva care nu ma lasa. O parte din mine inca tresare cand te vede. Probabil aceeasi parte care ma face si sa turbez de furie cand vad ca nici macar privirile astea aruncate in treacat nu mai pot fi reciproce. Da, e adevarat, inca ma raneste felul in care alegi sa intorci capul in alta parte in loc sa te uiti la mine. Si probabil ca o va mai face mult timp. Pentru ca ai fost cel caruia i-am permis sa vada si partea vulnerabila a mea. Ai fost cel care m-a facut sa cred ca merita mai mult decat aparente. M-am inselat cand am luat decizia asta. Si am inteles prea tarziu ca a fost prea mult pentru mine sa mai incasez si lovitura asta. Mai ales avand in vedere ca a fost nevoie sa ii tin piept atunci cand daramasem toate zidurile. Nu stiu daca asta a fost planul tau de la bun inceput sau daca tu doar ti-ai jucat cartile. Singura certitudine este ca tu ai fost ok la sfarsit. As vrea sa spun ca a fost si o parte buna in toata treaba asta. Ca finalul asta m-a facut cumva mai puternica. Dar nu pot face asta. Nu m-a facut decat sa dublez doza de protectie cu care mi-am inconjurat sufletul. M-ai facut sa devin capabila sa urasc, asa cum nu am mai facut-o pana acum. Nu consider ca asta e ceva benefic. Impreuna cu vechiul El ati definit caracterul meu in asa fel incat de acum trebuie sa va feriti. Pentru ca, daca aveti impresia ca, dupa toate astea, voi mai permite sa fiu ranita, va inselati.