Am revenit. Inapoi la realitatea care imi da lumea peste cap, inapoi la momentele de neputinta si de furie care ma caracterizeaza in ultimul timp. Si de care m-am saturat. Dar cum sa le schimb? Ce pot face in afara de NIMIC? Nu imi ramane altceva, alta optiune. Doar sa stau si sa ma lupt cu ele in continuare. Sa incerc sa le depasesc. Chiar si atunci cand devin prea puternice. In fond asta sunt eu. Mereu cu un zambet pe buze, indiferent daca e fals sau nu. Important e sa nu ii lasi pe ceilalti sa isi dea seama cand aparenta si esenta sunt doua lucruri diferite. Si se pare ca eu m-am perfectionat la asta. Astazi insa, lucrurile au luat o intorsatura diferita. De cand m-am trezit nu am in minte decat un singur cuvant. Rostit de tine. Poate nici nu ti-ai dat seama cand l-ai spus. Poate a fost doar un reflex. Nu stiu decat ca a fost de ajuns acel cuvant din partea ta ca sa ma faca sa ma indoiesc. Nu trebuie sa ajung aici. Nu din nou. Nu cu tine. Chiar nu am nevoie de sentimentul asta iar. Ajunsesem sa cred ca am luat o decizie. Ca am reusit sa aleg persoana pe care o vreau langa mine. Pe care sa o vad mai mult decat ca pe un prieten. Deja imi gasisem un "El". Ma obisnuisem cu gandul ca a fost alegerea mea. Ca tu vei fi intotdeauna prietenul care stie totul si ma intelege. Care ma ajuta si imi e alaturi. Nu vreau sa pierd asta. Nu as suporta ideea. Mi-am promis ca nu voi pune niciodata un baiat inaintea prietenilor. Iata ca am facut-o. Pentru asta, iti cer iertare. Dar ce mai pot face? L-am ales deja pe el. Si tu trebuia sa ramai in inima mea ca cel care m-a sprijinit mereu. Se pare, insa, ca asta e ceva mai mult decat pot duce eu. Decat pot decide eu. Nu pot sa ii cer sufletului sa te dea afara. E mai puternic decat mine. E sentimentul care a crescut treptat, odata cu noi. Odata cu toate momentele bune sau rele pe care le-am impartasit. Odata cu increderea pe care am capatat-o in tine.
De fapt, ce e? Iubire? Nu stiu.
Dragoste? Poate.
Afectiune? Cu siguranta.
Teama? Din plin.
Teama? De ce? Asta e o alta intrebare.
Da, mi-e frica. Motivele sunt destule. Mi-e teama ca as putea face o greseala. Ca regretele si-ar putea face loc. Ca lucrurile s-ar schimba intre noi. Mi-e frica sa nu ajung in punctul in care sa realizez ca e prea tarziu. Si, mai mult decat orice, sunt ingrozita de ideea ca te-as putea pierde. Ca nu ar mai exista clipele in care nu avem nevoie de cuvinte. Ca tu nu ai mai avea incredere in mine. Decat sa stiu ca tu o sa alegi sa dispari de langa mine din cauza deciziilor pe care le iau, mai bine renunt la ele. Tu contezi mai mult.
Te-am pierdut o data cand tu ai decis ca e mai bine pentru mine sa te indepartezi. Acum esti aici din nou. Si nu am de gand sa te mai las sa pleci. Am nevoie de tine. Am nevoie de persoana in care stiu ca ma pot increde total, fara sa ma tem. Am nevoie de cel care stie intotdeauna cum sa imi aduca un zambet real pe buze. Am nevoie de cuvintele tale de incurajare. Sa aud de la tine ca totul e bine. Sa ma imbratisezi si sa imi spui ca nu o sa ma mai lasi singura. Am spus-o si am sa o repet. Cand vine vorba de tine sunt o egoista. Pentru simplu fapt ca esti Tu.
baby S.
0 comments:
Post a Comment