Sunday, December 7, 2014

moments

Te-am asezat pe un piedestal... Acolo sus. Poate prea sus decat meritai. Dar am facut-o pentru acea parte din tine pe care doar eu stiu cat m-am luptat sa o cunosc. Nu imi pare rau. Si am certitudinea ca nu voi ajunge sa simt asta. O sa te las sa ramai acolo. E locul tau de acum inainte. E locul unde probabil ma voi intoarce de fiecare data cand voi vrea sa ma simt in siguranta si de fiecare data cand imi va fi dor de imaginea unui copil speriat in bratele tale ocrotitoare. Astazi, insa, nu este cazul. Ramai acolo, suflet razvratit. Eu ma arunc in valtoarea realitatii. E timpul sa o readuc la suprafata pe vechea eu.


Stii? Te invidiez. Ma gandesc oare cum ai reusit sa iti pastrezi sufletul intact dupa toate clipele in care ti-a fost pus la grea incercare. Caci, desi tu esti cel care se caracterizeaza ca un "insensibil", eu stiu ca adevarul este foarte departe de acest termen. Tu esti cel care are puterea sa se ridice si sa o ia de la capat, cu speranta ca poate de data asta totul va fi diferit. Nu am nici cea mai vaga idee cum poti face asta. Dar cred ca te voi intreba la un moment dat. Intr-o noapte ca asta, in care somnul ne va priva de a sa prezenta. Atunci imi voi face curaj si iti voi spune de nelamurirea mea. Cu putin noroc, vei avea si un raspuns pentru mine. M-a uimit foarte mult un lucru pe care mi l-ai spus si care m-a ajutat sa mai fac un pas pe drumul spre adevarata ta infatisare. Era o seara friguroasa si destul de pustie. Noi, insa, nu ne-am descurajat si am ales parcul ca destinatie finala. Si astfel am adaugat o alta fila in albumul meu cu amintiri. Acolo, pe o banca, in intuneric, ti-ai deschis sufletul in fata mea. Era a treia oara cand faceai asta fara sa fii protejat de ecranul unui laptop sau de un apel telefonic. Acum nu mai eram decat noi doi si o iarna timpurie. Mi-ai vorbit despre ea, despre cum te-a facut sa te simti. As fi vrut sa las la o parte tot si sa te imbratisez. Nu am facut asta, insa. Stiam foarte bine ca nu esti genul care sa permita altora sa ii vada slabiciunile. Nici macar mie. Asa ca am ramas in continuare langa tine, pastrandu-mi mainile aproape de mine si infranandu-mi impulsurile. "Stii cum e? Investesti timp intr-o persoana si la un moment dat ea te da la o parte. Si apoi o iei de la capat. Cu altcineva, gandindu-te ca va fi altfel. Si se dovedeste a fi la fel.". Atunci am inteles ca tu asa vei fi mereu. Si te-am apreciat enorm pe o parte. Nu ti-am spus asta atunci. Nu am vrut sa te fac sa crezi ca e cel mai bun lucru de facut. Pentru ca, desi stiu ca iti voi fi alaturi cand vei avea nevoie, daca am de ales intre a-ti vindeca ranile si a le preveni, aleg a doua varianta. Asa ca, in acea seara, am lasat la o parte sentimentele de apreciere si ti-am spus doar ca nu este tocmai ok modul tau de a privi lucrurile. Pentru ca lumea e rea in general. Si nu trebuie sa iei lucrurile ca atare. Da, este impresionant faptul ca tu poti sa pleci la un nou drum cu gandul ca va fi cel potrivit, dar trebuie totusi sa te pregatesti si pentru situatia in care totul este la polul opus. Mi-am lasat partea optimista ascunsa pentru cateva clipe si am urmat calea ratiunii. Poate nu era ceea ce voiai sa auzi, dar am incredere ca era ceea ce trebuia. Nu stiu cat am reusit sa iti deschid ochii. Ti-am spus la un moment dat ca este mai usor sa aduc zapada in mijlocul verii decat sa iti schimb tie parerile. Raman la aceeasi opinie. Vreau sa cred, insa, ca am putut sa mai fac un pas spre a te face sa intelegi ca nu toti reusesc sa isi mentina macar o parte a sufletului pura, asa cum tu ai facut.

0 comments:

Post a Comment

Powered by Blogger.