Free

De ce el? De ce scriu despre el? De ce acum dupa luni bune de cand ne-am cunoscut si in care ne-am fost unul altuia alaturi?

Poate pentru ca acum am realizat cu adevarat ca suntem la fel. Ca amandoi purtam cicatricile luptelor trecute intocmai asemeni unor secrete personale ce trebuie sa ramana ascunse. Si, in pofida acestor convingeri, exista totusi o exceptie. Momentele in care suntem impreuna. Momente ca "acea" noapte in care am decis amandoi sa aruncam mastile. Sa lasam la o parte armurile ce ne-au imprejmuit sufletele atata timp si sa fim noi insine. Pentru cateva ore am ales sa facem amandoi pasul pe care il consideram cel mai dificil, si anume, sa acordam incredere. Si am descoperit incetul cu incetul ca nu avem nimic de pierdut daca facem asta. Datorita faptului ca suntem amandoi acoperiti de ranile trecutului, doi oameni mutilati, din inimile carora ceilalti au avut grija sa rupa bucati, aruncandu-le cu o nepasare crasa, am reusit sa fim asemenea unor oglinzi. Ascultandu-i cuvintele si simtind emotia din glasul lui m-am cunoscut pe mine.

El... A fost cel care, inca de cand m-a cunoscut, m-a acceptat asa cum sunt. Poate singurul care nu a avut pretentia niciodata sa schimbe nimic la mine. A inteles ca ne dorim amandoi acelasi lucru, pe cineva care sa fie acolo in serile reci, dar fara sa fie nevoie ca in dimineata urmatoare sa impartim o cafea ca si cum lucrurile ar fi mai mult decat efemere. Si a avut dreptate, nu puteam ajunge pana aici fara sa fie si ceva sentimente implicate. Si au fost, nu am de gand sa neg. Inca sunt. Doar ca nu genul de sentimente care sa ne faca sa ne simtim vinovati pentru ca a doua zi nu am dat un telefon sa vedem cum se simte celalalt. Sau pentru ca, desi trec zile intregi fara sa schimbam o vorba, este de ajuns un singur mesaj, o singura privire ca apoi sa stim pur si simplu ca la sfarsitul serii iti voi calca pragul sau vom sta linistiti la mine, imbratisati, feriti de privirile iscoditoare ale celor din jur care oricum nu au facut decat sa ne judece. Ciudat este insa ca noi ne-am dat seama ca ne este bine asa si ca timpul nu afecteaza cu nimic ceea ce avem.


Nu stiu cat va dura asta. Nu am nici cea mai vaga idee de cum vor decurge urmatoarele zile. Nici macar nu stiu cand ne vom vedea data viitoare. Noi avem doar certitudinea ca ne vom reintalni. Ca, mai devreme sau mai tarziu, vom avea parte de momentul in care ochii mei ii vor vedea pe ai tai si, cu o privire si un zambet cu subinteles, vom stii ca trebuie sa indepartam obstacolele ce ne stau in cale, pentru a ajunge din nou impreuna pentru cateva ore in care sa uitam de tot, chiar si de noi. Stim ca va exista din nou clipa in care, ne vom folosi unul de celalalt (oricat de egoist ar suna asta), reusind sa ajungem in punctul in care zidurile vor cobori si noi vom fi din nou unul in bratele celuilalt, lasand tot in spate. Mainile noastre se vor impleti perfect si apoi buzele tale imi vor atinge delicat fruntea, gatul, umerii, in timp ce degetele mele vor aluneca aleatoriu, dar totodata strategic, usor, pe spatele tau, urmand ca buzele noastre sa se regaseasca intr-un sfarsit si sa faca totul sa devina "al nostru" pentru o seara. Si, chiar daca uneori voi fi acolo si dimineata, privindu-te dormind sau profitand de cele cateva minute ramase pentru a-ti fura un prim sarut sau o imbratisare, amandoi stim ca asta nu va schimba nimic si ca momentele de genul acesta sunt rare.


Poate ca va aparea si persoana pentru care sa decid ca a venit clipa sa renunt la tine. Nu spun ca nu, doar ca deocamdata nu cred ca e cazul. In urma cu aproximativ o luna si jumatate, am crezut ca tu ai reusit sa faci asta. Sa o gasesti pe cea langa care sa iti doresti sa te trezesti a doua zi, fara sa te gandesti ca ai fi putut avea altceva, ca as fi putut sa fiu eu cea care iti cerceteaza fiecare centimetru patrat de piele, care are intotdeauna un zambet sa iti ofere. Mi-ai demonstrat ca m-am inselat avand parerea asta. Inca suntem in punctul in care avem nevoie unul de celalalt. Inca sunt cea pe care ai lasat-o sa iti cunoasca adevarata fata, desi timpul a fost scurt. Astfel am putut si eu sa fac acelasi lucru. Sa iti permit sa vezi ce zace in sufletul meu fara sa imi fie teama ca m-ai putea judeca.


P.S.: Astazi m-am trezit zambind... :)