Ma trezesc de dimineata si ma indrept usor spre bucatarie. Sunt inca pe jumatate adormita asa ca imi torn o ceasca de cafea. A trecut ceva timp de cand am baut ultima oara. Sorb din ea si intre timp ma gandesc ce dracu o fi in neregula cu producatorii astia de cafea in ultimul timp...parca nu mai are niciun gust. Ma pierd in sirul gandurilor si la un moment dat realizez ceva: beau acelasi tip de cafea ca intotdeauna. Si atunci? Sunt eu de vina? Probabil ma imbolnavesc...da, asta trebuie sa fie, imi spun in minte...poate am prins vreo nenorocita de gripa. Offf, numai eu pot raci in mijlocul verii...dar totusi parca mai era ceva. Sigur nu sunt doar eu. Poate e ceasca... ok, acum chiar aberez, nici macar eu nu pot crede asta. E ceasca din care am baut de cand ma stiu...pana......in ziua aia. Asta era! Stiam eu ca motivul e altul. Se pare totusi ca eu sunt cea care are probleme. Normal ca nu mai are gust cafeaua. De doua saptamani nu mai are gust nimic... sau miros... sau culoare. De fapt, de doua saptamani nu mai simt absolut NIMIC. Din ziua cand ai plecat. Cand am avut parte de ultima cafea dulce-amaruie. Cand m-am trezit pentru ultima oara langa tine. Cand am petrecut ultima jumatate de ora holbandu-ma ca o nebuna la tine dormind...
Stii? Imi placea sa fac asta. Sa stau si sa te privesc... nimic altceva. Te studiam cu atentie... ajunsesem sa iti stiu fiecare linie a fetei... tot. Erai linistit. Din cand in cand iti miscai buzele... si eu trebuia sa ma dau putin mai in spate. Altfel te-as fi sarutat chiar atunci... mereu m-am intrebat cum ai fi reactionat. Apoi ma apropiam din nou usor... si imi continuam rutina matinala. Pana cand imi pierdeam rabdarea sau mi se facea prea dor sa iti vad ochii deschisi. Asa ca incepeam sa ma joc cu degetele in parul tau... si sa iti desenez forme ciudate pe piept. Doamne, uneori ma mir si eu de cat de copil puteam fi... Si atunci intindeai bratele si ma cuprindeai aducandu-ma langa tine... lipita de corpul tau... si era atat de bine. Ma incanta muzica pe care o facea inima ta. Mereu am avut slabiciunea asta... tic-tac, tic-tac... ca si cum ar fi batut pentru mine. Imi ridicam usor capul si ma izbeau ochii tai caprui... atat de intensi, parca vedeau pana in sufletul meu. Si ma sarutai. Nu scurt, ci ca si cum am fi avut dimineata aia doar pentru noi. Si asa era. Ne sarutam lung, fara sa tinem cont de nimic. Ahhh, cum sa nu raman vesnic indragostita de diminetile alea? Cand, dupa un dus rapid, ne intalneam la o ceasca de cafea care, pe atunci chiar avea gust? Cand ne faceam planuri despre cum avea sa decurga restul zilei?
Iar acum? Acum am ramas doar cu aceeasi ceasca, dar inutila. Si cu un dor. Da, astazi...
Imi e dor!
http://www.youtube.com/watch?v=eM213aMKTHg
0 comments:
Post a Comment