Si mi-e frica. Sunt terifiata de gandul ca m-as putea indragosti din nou. Ma tem de tot ce presupune asta. De zambetele fara sens, de clipele de fericire aparute din senin. Mi-e frica sa devin dependenta de ele. Mai bine ramaneam la lucrurile astea cu vechiul "El". In fond ma obisnuisem. De la el ma asteptam. Dar acum ii iei locul. Si incepi sa semeni din ce in ce mai mult cu el la partile mai putin bune.
Si acum? Acum as bate pe oricine. O stare ca asta am. Pentru ca tu, "baiatul de nota 20", cum te descriau ceilalti, te-ai dovedit a fi de 0,20 pana la urma. Ironia sortii, nu? Nu mai semeni deloc cu cel pe care l-am cunoscut. Cu care stateam sa vorbesc vrute si nevrute.
Dar asta e... Eu am gresit, stiu bine asta. Am invatat ca nu am nimic de castigat de pe urma iluziilor. Dar asta e felul meu. Si nu vreau sa ma schimb. Cu atat mai putin pentru un baiat. Voiam sa ma cunosti asa cum sunt. Nu cum ai vrea sa fiu. Se pare ca pentru tine nu a fost de ajuns. Asta sunt eu... Mereu mi se pune pata pe ce nu pot sa am. Oricum, o sa fiu bine. Cumva mereu reusesc sa ma ridic. Am trecut peste "El", cu tine ar trebui sa fie floare la ureche, nu? Doar ca ai reusit sa imi intri pe sub piele in tot acest timp.
De trei zile stau cu gandurile astea. Scriindu-le si rescriindu-le... Uneori modificandu-le, dandu-le un alt aspect, iar alteori doar adaugandu-le altele. Cert e ca nu s-a schimbat nimic. Nici macar mesajele de la "El" nu au reusit sa faca ceva in privinta asta.. Asa ca incep sa ma ingrijorez...
0 comments:
Post a Comment