De ce? O intrebare pe care as vrea sa v-o pun amandurora. Circumstantele au fost diferite, insa, in ambele situatii finalul a fost acelasi. Un "adio" nespus, cuvinte ce nu si-au mai gasit nicio voce care sa le faca auzite.
Ce as vrea acum? Sa va am in fata. Pe amandoua. Sa spun toate lucrurile pe care le-am tinut pentru mine atat de mult timp.
Tu, prima care a decis sa plece din lumea mea fara nici cea mai mica avertizare, ai avea probabil milioane de ganduri de auzit... Si tot atat de multe raspunsuri de dat. Se implinesc patru ani de cand nu mai avem sa ne oferim una celeilalte decat un "buna" aruncat in treacat atunci cand ne vedem. Cum am ajuns la asta? Noi, care eram mereu impreuna? Erai persoana pe care o sunam de fiecare data cand mi se intampla ceva rau sau cand eram fericita. Erai cea care stia despre mine mai mult decat aratam eu. Intotdeauna reuseai sa imi aduci un zambet pe chip. Dintre toti pe care ii cunosteam, tu erai cea de care simteam ca nu e nevoie sa ma feresc. Stiam ca orice ar fi fost, tu ai fi inteles. Pentru ca asa era. Mi se pare incredibil cum, timp de noua ani te-am putut numi "cea mai buna prietena a mea" si apoi, totul a disparut. Nici acum, desi m-am chinuit sa inteleg, nu pot sa imi dau seama care a fost motivul pentru care ai decis sa termini tot. Nu cred ca voi putea uita niciodata clipa in care ne-am intalnit pe holul liceului si am fost nevoita sa ma lupt cu indiferenta ta. Am simtit ca zambetul pe care il ai de oferit este unul din obligatie. Ceva a murit atunci in sufletul meu. As fi vrut sa ma intorc, sa vin dupa tine si sa obtin niste raspunsuri. Poate ar fi fost mai bine sa fac asta. Poate nu as mai fi stat acum, dupa atat de mult timp, cu dubiile astea care nu imi dau pace.
Si asta? Asta este pentru tine, cea care nu numai ca a ales sa plece din viata mea, dar a avut si grija sa distruga tot. Sa ma lase cu un mare nimic. Pentru cea care a decis sa arunce la gunoi o prietenie in care eu am indraznit sa cred. Nu am nicio idee daca mai stii cum sa ajungi aici sau daca mai stii sa citesti printre randuri. Insa, daca faci asta, daca vreodata vei gasi aceste cuvinte, nu vreau decat sa stii ca eu am pus punct. Ca eu te-am uitat, desi nu te-am iertat. Si stiu, lucrurile ar trebui sa fie invers, insa nu este si cazul nostru. Au mai existat momente in care simteam ceva destul de asemanator dorului de tine, in care as fi vrut ca totul sa revina la normal, dar, din pacate, asta nu a fost doar un cosmar. Sunt constienta ca nu imi voi raspunde niciodata la intrebarea "de ce tu?", am inteles asta prea bine si tocmai de aceea am incetat sa o mai las sa imi cutreiere prin minte. Nu voi putea afla de ce ti-a fost mai usor sa imi faci rau decat sa imi vorbesti sincer. Si nu stiu... poate ca am purtat si eu o parte din vina. Nu am de gand sa fiu ipocrita... nu sunt o sfanta. Nu am cautat si nici nu voi incerca vreodata sa fiu astfel. Ai ocupat un loc important in viata mea si mereu il vei avea. Urmele momentelor impreuna vor ramane intotdeauna impregnate in mintea mea. Sunt amintiri cu tine pe care nu vreau sa le dau uitarii. Ai facut parte din oamenii care m-au schimbat. M-ai invatat niste lectii ce m-au transformat. Pe ultima, din pacate, am fost nevoita sa o primesc pe calea cea mai grea. Te-am iubit, te-am pretuit, m-ai tradat si am terminat urandu-te. Am mentinut acest ultim sentiment pana acum. A venit momentul sa te indepartez. Sa iti spun "adio". In prezentul meu nu mai este loc si pentru tine.
Cu bine, "vampirito", iti spune cea care odata te-a lasat sa ii calci pragul sufletului...
Tu, prima care a decis sa plece din lumea mea fara nici cea mai mica avertizare, ai avea probabil milioane de ganduri de auzit... Si tot atat de multe raspunsuri de dat. Se implinesc patru ani de cand nu mai avem sa ne oferim una celeilalte decat un "buna" aruncat in treacat atunci cand ne vedem. Cum am ajuns la asta? Noi, care eram mereu impreuna? Erai persoana pe care o sunam de fiecare data cand mi se intampla ceva rau sau cand eram fericita. Erai cea care stia despre mine mai mult decat aratam eu. Intotdeauna reuseai sa imi aduci un zambet pe chip. Dintre toti pe care ii cunosteam, tu erai cea de care simteam ca nu e nevoie sa ma feresc. Stiam ca orice ar fi fost, tu ai fi inteles. Pentru ca asa era. Mi se pare incredibil cum, timp de noua ani te-am putut numi "cea mai buna prietena a mea" si apoi, totul a disparut. Nici acum, desi m-am chinuit sa inteleg, nu pot sa imi dau seama care a fost motivul pentru care ai decis sa termini tot. Nu cred ca voi putea uita niciodata clipa in care ne-am intalnit pe holul liceului si am fost nevoita sa ma lupt cu indiferenta ta. Am simtit ca zambetul pe care il ai de oferit este unul din obligatie. Ceva a murit atunci in sufletul meu. As fi vrut sa ma intorc, sa vin dupa tine si sa obtin niste raspunsuri. Poate ar fi fost mai bine sa fac asta. Poate nu as mai fi stat acum, dupa atat de mult timp, cu dubiile astea care nu imi dau pace.
Si asta? Asta este pentru tine, cea care nu numai ca a ales sa plece din viata mea, dar a avut si grija sa distruga tot. Sa ma lase cu un mare nimic. Pentru cea care a decis sa arunce la gunoi o prietenie in care eu am indraznit sa cred. Nu am nicio idee daca mai stii cum sa ajungi aici sau daca mai stii sa citesti printre randuri. Insa, daca faci asta, daca vreodata vei gasi aceste cuvinte, nu vreau decat sa stii ca eu am pus punct. Ca eu te-am uitat, desi nu te-am iertat. Si stiu, lucrurile ar trebui sa fie invers, insa nu este si cazul nostru. Au mai existat momente in care simteam ceva destul de asemanator dorului de tine, in care as fi vrut ca totul sa revina la normal, dar, din pacate, asta nu a fost doar un cosmar. Sunt constienta ca nu imi voi raspunde niciodata la intrebarea "de ce tu?", am inteles asta prea bine si tocmai de aceea am incetat sa o mai las sa imi cutreiere prin minte. Nu voi putea afla de ce ti-a fost mai usor sa imi faci rau decat sa imi vorbesti sincer. Si nu stiu... poate ca am purtat si eu o parte din vina. Nu am de gand sa fiu ipocrita... nu sunt o sfanta. Nu am cautat si nici nu voi incerca vreodata sa fiu astfel. Ai ocupat un loc important in viata mea si mereu il vei avea. Urmele momentelor impreuna vor ramane intotdeauna impregnate in mintea mea. Sunt amintiri cu tine pe care nu vreau sa le dau uitarii. Ai facut parte din oamenii care m-au schimbat. M-ai invatat niste lectii ce m-au transformat. Pe ultima, din pacate, am fost nevoita sa o primesc pe calea cea mai grea. Te-am iubit, te-am pretuit, m-ai tradat si am terminat urandu-te. Am mentinut acest ultim sentiment pana acum. A venit momentul sa te indepartez. Sa iti spun "adio". In prezentul meu nu mai este loc si pentru tine.
Cu bine, "vampirito", iti spune cea care odata te-a lasat sa ii calci pragul sufletului...
0 comments:
Post a Comment