past, present or future? what will it be?

Discutam acum cateva zile cu cineva despre posibilitatea intoarcerii in timp... Pe o perioada limitata, ce-i drept, de ordinul secundelor sau al minutelor. Astfel incat sa nu existe sau, mai bine zis, sa fie cat mai redusa tentatia de a trai in trecut. Discutia a continuat, subiectele s-au schimbat, dar nu pot nega ca in minte mi-a ramas intrebarea... Ce as face eu daca as putea retrai doua minute la alegere din tot ce am avut pana acum? Doar doua minute, de fiecare data cand mi s-ar face dor sau cand as vrea sa imi amintesc. Care ar fi acelea? E greu de raspuns sincer la intrebarea asta. Caci nu stiu. Probabil la fiecare alegere m-as gandi ca putea fi altceva. Alte momente, alte persoane, alte sentimente. Si nu stiu... Nu stiu daca as alege clipa in care am invatat sa zambesc cu adevarat sau pe cea in care am simtit ca am un motiv sa continui. Daca mi-as acorda cele doua minute celui care m-a iubit sau celui pe care l-am iubit.

Poate... Poate as alege uneori chiar si momentele in care am simtit ca nu mai pot. Doar pentru a-mi aminti ca nu a fost un capat de drum. Ca am reusit cumva sa o iau de la capat. Nu as vrea sa le uit nici pe acestea. Momentele in care totul parea in zadar, dar in care am gasit puterea sa mai fac un pas. In care am indraznit sa cred ca asta nu e tot. Ca se poate si mai bine. Da, cu siguranta as face si asta macar o data. M-as intoarce acolo doar pentru a-mi demonstra mie ca nu trebuie sa fie asa. Ca, desi aia a fost partea cea mai grea, cu un zambet pe buze si cu cineva drag alaturi, toate trec.

Si uite ca asa am gasit un raspuns si la o a doua intrebare. A lui, de data asta. "Cum poti fi atat de pozitiva?" Adevarul este ca zambesc acum pentru ca am plans atunci. Am puterea sa rad pentru ca am fost si in extrema cealalta. Am invatat pe pielea mea diferenta dintre un suflet impovarat si unul inarmat chiar si cu cel mai mic gand pozitiv posibil. Sunt optimista pentru ca am fost si genul care nu avea asteptari prea mari destul timp. Am realizat ca nu aveam nimic de castigat nici daca eram cea care tinea mortis sa se razbune sau careia nu ii pasa de ce avea sa ii aduca ziua urmatoare. Si am decis sa schimb asta. Am (re)devenit copilul optimist si fericit pe care il stiam. Am invatat sa zambesc din nou si sa ma bucur chiar si de lucrurile marunte. La un lucru nu m-am intors, insa... la naivitatea pe care o aveam atunci. Am lasat-o in urma si am inlocuit-o, in schimb, cu o oarecare doza de rautate. Nu mai sunt cea care le permitea tuturor sa faca ce vor, dar nici nu mai caut sa fac pe toata lumea sa plateasca imediat pentru alegerile facute. Acum stiu sa merg inainte cu un zambet pe chip si, in acelasi mod, pot sa distrug pe cineva daca este nevoie.



In fine, revenind la "cele doua minute", pot spune ca, desi niciodata nu as fi pe deplin incantata de momentele la care as decide sa ma intorc, as avea totusi certitudinea ca am avut un motiv intemeiat sa revin acolo. As vrea... Sincer, chiar mi-as dori sa am puterea sa fac asta. Pentru ca sunt destule clipe peste care timpul nu si-a pus amprenta. Uneori le simt chiar mai vii decat realitatea care ma inconjoara. Fiecare din ele are o importanta aparte si toate la un loc m-au facut ceea ce sunt astazi. Si ar fi placut sa stiu ca exista o sansa sa fiu din nou acolo, sa retraiesc senzatiile avute atunci si sa le dau amintirilor un ragaz.

"poti sa faci orice... sa savurezi vesnic o prajitura, sau o bere, sau un sarut, orice .."                                                                                                               M.M.