M-am intors. A trecut ceva timp de cand nu am mai ajuns aici. Sa scriu. Am fost doar in trecere. Sincer... nici acum nu pot spune prea bine ce fac in momentul asta. Sau ce ar trebui sa fac, mai bine zis. Am multe de zis. S-au acumulat destule in lunile care au trecut. Doar ca nu stiu de unde sa incep. Mi-e frica sa las gandurile despre tine sa imi invadeze mintea pentru ca pana acum am invatat si am reusit sa te las deoparte. Pur si simplu, mi-a fost mai usor asa.Iar acum e prea tarziu sa le opresc. Deja gandurile au zburat. Deja esti prezent. Doar ca doare. Dor amintirile, doare fiecare imagine a ta, doare tot. Nu le mai pot opri. Stiam ca odata ce vor evada, se va ajunge la asta. La ceea ce am incercat sa tin departe de mine. Numai ca acum inclin sa cred ca sunt pregatita pentru ce urmeaza. Am certitudinea ca s-a schimbat ceva. Te-am mai scos putin din sufletul si din mintea mea. Stiu asta pentru ca in acea seara totul a fost diferit. Cu toate ca nu parea cu nimic altfel decat in orice alta seara a noastra, atunci am realizat ca incep sa te uit. Si nu mi-a parut rau. Am inceput sa vad in tine ceea ce vedeai tu in mine. Sa te consider doar ceva efemer. Nu am de gand sa ma mai mint pe mine si nici sa ii mint pe ceilalti spunand ca o sa te uit. Nu o sa fac asta. Stiu prea bine. Doar ca acum imi dau seama ca e in regula sa fac asta. Sa ramai ca o amintire in mintea mea. O amintire frumoasa. Pentru ca asta esti.
Asa cum ti-am spus si tie, nu o sa te uit niciodata, "o sa imi amintesc de tine". Uneori cu zambetul pe buze, alteori cu o lacrima curgand usor pe obraji. Insa niciodata nu o sa o fac cu regret. Pentru ca nu imi pare rau de nimic din ceea ce s-a intamplat intre noi.
"Noapte buna, copilul meu!"
