Catuse ingrozitoare, de nedesfacut – tocmai te simteai inca liber, iti apartineai tie insuti si nu erai indatorat fata de nimeni si pe neasteptate esti prada unei pasiuni nebune, unei iubiri infranate, unei iluzii si deziluzii deopotriva…
Cum e sa stii ca zi si noapte te asteapta cineva, se gandeste la tine, te doreste si suspina dupa tine… te vrea, te revendica, te cere prin fiecare por al fapturii, cu trupul, cu sufletul, cu sangele propriu? Mainile, parul, buzele, trupul tau toate le vrea, noaptea ta si ziua ta si toate gandurile si visurile tale. Vrea sa imparta totul cu tine, vrea sa iti ia totul, sa soarba totul cu respiratia proprie… si pentru asta plateste.
Cum e sa stii ca mereu, zi si noapte, fie ca esti treaz, fie ca dormi, se afla acum, undeva in departare, o fiinta aprinsa de dor care nu doarme si te asteapta, cineva care vegheaza asupra ta si te viseaza in timp ce tu imprastii vise fara sa doresti sa culegi decat inimi zbrobite?
Cum e sa crezi ca te cunosti si sa descoperi totusi ca in fiecare zi esti altul – un alt rol, acelasi scop? Sa iti dai seama ca e zadarnica incercarea ta de a nu te gandi la omul care se gandeste neincetat la tine, e zadarnica tentativa de evadare?
Tanar si lipsit de experienta, visator si naiv, credul si iertator – socoteai de cele mai multe ori ca dorurile si suferintele dragostei reprezinta cel mai mare chin al sufletului… Sa-ti fie dor si sa nu fii iubit, sa vrei si sa nu poti, sa vorbesti si totusi sa nu fii auzit, sa mergi si sa ajungi de unde ai plecat, sa ierti si totusi sa nu fii iertat… Sa realizezi ca mereu esti altundeva, inchis intr-un alt om, detinut prizonier, nu mai esti liber, nu mai esti singur, si realizezi ca numai din traire proprie, inima poate sa invete in ce consta esenta unui sentiment.
Cum e sa nu gasesti in tine, inauntrul tau, nici mijloacele, nici aptitudinea, nici forta necesara sa o ridici, sa o saruti si sa ii spui ca o sa fie bine, desi in putinele clipe de luciditate ti-ai dori?
Cum?
Uneori ti-e teama de cuvinte, iti e frica de intelesurile pe care le pot capata in mintea si sufletul ficaruia dintre noi. Asa ca, la adapostul rasuflarii tale, asculti muzica dulce venita de nicaieri, dai frau liber gandurilor si emotiilor si… o astepti… ca intr-o dulce agonie. Iti fosnesc gandurile, te framanta, adormi si te trezesti. Nuanta care imbraca peretii sufletului tau, inconjurat de flacari si taceri, este plina de dorinta si asteptari si te ajuta sa intelegi ca ingredientul esential pentru a fi fericit este simplitatea.
Iti ceri iertare pentru nelinistile tale, pentru gandurile, pentru actiunile tale… si vii spre ea. Sa te simta ea, sa te priveasca bland… sa ajunga pana la tine si sa-ti poata atinge macar fruntea. Sa te strecori precum un hot, sa te ascunzi ca un spiridus in sufletul ei, si sa te cuibaresti asemeni unui copil zgribulit si flamand sub camasa ei, presimtind placerea atingerii sale. O prietenie ciudata, poate stranie uneori, o legatura creata din dorinta de „doi”, oameni care merita sa primeasca si sa daruiasca fara complexitati sau mandrie.
