One more time

"Incearca sa nu fii nesimtita cu el"
Cuvintele care m-au dat peste cap in seara asta si care m-au adus aici. Aici, in locul in care imi vars sufletul cand il simt prea impovarat. Asa cum e acum. Nu mai pot. Simt nevoia sa explodez. Am prea multe lucruri de zis si prea putine de simtit. Iar e una din pasele alea proaste. Iar ma simt total pustie pe dinauntru. De parca nicio farama de dragoste nu ma poate atinge. Sau, daca ma atinge, nu poate prinde radacini. Oare asa sa fie de acum inainte? La asta am ajuns? Vreau sa spun ca raspunsul la intrebarile astea e un "nu" categoric, doar ca mi-am pierdut siguranta. Nu mai pot afirma nimic cu certitudine. Simt ca plutesc. Sunt in deriva si nicaieri in jurul meu nu apare vreun semn ca lucrurile se vor schimba in viitorul apropiat.
Iar am deviat de la subiect. Tipic mie si mintii mele intortocheate. Incepusem postarea asta prin a te cita pe tine. Pe tine, cel de care vreau din tot sufletul sa ma indragostesc si nu pot. Pe tine, cel de care nu am simtit dor. As cam avea nevoie de o imbratisare de-a ta acum... Tu mi-ai adus starea asta. Acum hai, te astept sa vii si sa o faci sa dispara. Mi-ai spus lucrurile alea si m-ai pus pe ganduri. As fi vrut sa te contrazic atunci. Sa iti zic ca n-ai dreptate si ca nu ma port urat cu El. Acel El care a fost primul ce m-a invatat sa iubesc. Sustin sus si tare in ultimul timp ca lucrurile s-au schimbat intre mine si El si ca totul e mult mai bine. Ca acum ma vede din nou ca pe o prietena si ca are o oarecare doza de incredere in mine. Dar eu... Eu il vad oare asa? Ma uit la El si imi apare intr-adevar imaginea baiatului bondut cu ochii caprui care imi era PRIETEN odata? Incep sa ma indoiesc de asta. Pentru ca tu ai avut dreptate. Pentru ca, desi nu aveai habar de lucrurile care au fost intre noi, tu ti-ai dat seama imediat de felul in care ma comport cand e vorba de El. Si culmea e ca nici macar eu nu realizasem asta. Nu mi se parea ca il tratez cu o urma de aroganta si dispret. Acum, insa, mi-ai deschis ochii. M-ai facut sa vad ca inca gasesc o scurta satisfactie atunci cand gasesc ocazia sa ii dau peste nas cu ceva. Si poate ca nu merita. Poate ca s-a schimbat si ceea ce e acum nu mai are legatura cu ceea ce era odata. Dar pentru mine nu e atat de usor. Caci, indiferent de cat de frumos se va comporta cu mine si indiferent de cat imi va demonstra ca e o alta persoana, intotdeauna va exista o parte din mine care il va vedea pe cel care m-a distrus. Pe cel care a privat copilul ala naiv de fericire si de zambete reale. El a fost prima persoana care m-a invatat ca lumea e a dracului de rea si ca in viata aproape toti te vor da la o parte daca au ocazia. As fi vrut ca lucrurile astea sa mi le spuna cineva, nu sa fiu nevoita sa le traiesc pe propria piele. El mi-a aratat ca degeaba am fost eu bine intentionata si ca degeaba am ales eu sa fac sacrificii, daca am fost singura care a luat deciziile astea. M-a invatat multe, ce-i drept. M-a invatat cum sa fiu mai puternica si cum sa nu imi arat sentimentele in fata tuturor. Mi-a aratat ca atunci cand iti pasa devii slab si ca problemele mi le pot rezolva doar eu singura. Recunosc, uneori il apreciez pentru asta. Il apreciez ca m-a facut sa fiu mai putin aeriana si ca mi-a deschis ochii. As fi preferat, insa, sa nu aflu toate lectiile astea prin metoda cea mai grea. As fi vrut sa nu am ochii umflati de la prea multe lacrimi pe care le stie doar perna mea. Mi-ar fi placut sa nu-mi ucida toata naivitatea si toata inocenta cu care incepusem acest drum.
Acum, insa, e prea tarziu pentru regrete. Nu se mai poate schimba nimic. Astazi mi-am pierdut si urma aceea de speranta ca toate vor reveni la cum au fost. Nu se va intampla asa. Nu voi mai fi niciodata cum am fost inainte ca El sa imi apara in cale. Un singur lucru imi mai ramane de facut. Sa merg inainte. E singura optiune pe care o am. Am pornit pe cararea asta si am de gand sa o continui. O sa fac pasi mici, dar nu voi sta pe loc. Nu stiu daca voi mai putea sa iubesc cu fiecare celula a corpului meu. Nu stiu daca voi mai simti vreodata lacrimi de fericire inundandu-mi ochii. Dar, in pofida tuturor obstacolelor, stiu ca o sa incerc. Stiu ca o sa ma bucur de fiecare clipa pe care o petrec langa noul el. Stiu ca o sa ma agat de fiecare imbratisare si de fiecare sarut pe care el le are de oferit.
Il voi iubi vreodata? Pe el sau pe oricare altul care va aparea in viata mea? Nu am raspunsul asta. Nu pot decat sa inchid ochii si sa mai fac un pas sperand ca va fi in directia cea buna.

Late words

One week without you...
Am stat o saptamana departe de tine. Am luat o pauza de la orele petrecute cu tine si de la saruturile noastre de noapte buna. Mi-a fost usor. Mult prea usor. Se pare ca mai am destui pasi de facut pana cand o sa pot spune ca incep sa simt fluturasi atunci cand ma gandesc la tine sau cand te vad. Mi-ar fi placut sa spun ca mi-a fost dor sa stau la tine in brate. Azi a fost atat de bine acolo. Ma simt mica, mica atunci cand tu ma imbratisezi. De parca m-ai proteja cumva. Poti oare sa ma feresti chiar si de mine insami? Caci acum de asta am nevoie. E o lupta intre mintea mea si ramasitele sufletului meu. As vrea ca cele din urma sa iasa victorioase. Ma ajuti sa fac asta? Imi ramai alaturi sa darami zidul ce imi inconjoara inima ce a fost de atatea ori calcata in picioare? Imi place tot ce facem impreuna. Imi plac discutiile noastre, momentele in care esti sincer cu mine si imi spui ce ai pe suflet. In egala masura, imi plac si clipele in care nu facem decat sa ne impletim degetele si sa stam asa, in liniste. Langa tine linistea nu e apasatoare. Imi place sa imi plimb mana prin parul tau si sa te privesc. Esti foarte simpatic atunci cand te uiti nedumerit la mine si ma intrebi de ce zambesc. Imi place sa imi asez capul pe umarul tau si sa iti simt parfumul. Ma linistesc mult momentele noastre impreuna. Cand suntem doar noi doi reusesti sa ma temperezi. Inseamna mult pentru mine. Nu a mai facut nimeni lucrul asta de ceva vreme.
Destule motive ca sa imi dau voie inimii sa o ia la goana. Dar ratiunea e mai puternica decat incercarea de a lasa niste sentimente sa capete contur. Sau poate doar ma grabesc eu. Poate imi doresc cu atata ardoare sa simt intr-adevar ceva, incat nu mai tin cont de faptul ca suntem inca la inceput si ca mai avem mult din drumul asta de parcurs. Nu am nici cea mai vaga idee despre cum vor decurge lucrurile pe viitor intre noi doi. Sau intre mine si tine, mai bine zis, "noi" este totusi un cuvant cam mare. Nu pot decat sa sper ca voi reusi. Ca voi putea cumva sa fiu din nou copilul naiv care se indragostea cu toata fiinta si care simtea fiorii aceia ai inceputului in fiecare celula din corp. Mi-e dor... Mi-e foarte dor de vechiul eu care lasa toate indoielile la o parte si care se dedica in intregime. Se va mai intoarce vreodata la mine? Va mai iesi la lumina? Vreau sa cred ca raspunsul este "da", pentru ca daca nu e asa, atunci ar trebui sa realizez si sa accept cu regret ca totul e diferit. Ca eu sunt o alta persoana care nu mai are nimic in comun cu ceea ce am fost odata. Sa fie oare asa? Sa ma fi schimbat chiar total? Sper din tot sufletul ca nu... Nu stiu cum as trece peste asta.