Early thoughts

"Mai stii ziua cand ai luat soarele de pe cer si mi l-ai adus in suflet?"

Asa sunt eu, imi aduc aminte. De tine, de El, de clipe frumoase si de lacrimi pe care numai perna mea le-a cunoscut. Dar acum, acum mi-am amintit de noi. De dimineata aceea. Cand am deschis ochii si primul lucru pe care l-am vazut a fost chipul tau adormit. Cand primul semn care m-a adus la realitate a fost imbratisarea ta. Ce am facut atunci? Am ignorat lumea exterioara si m-am cuibarit mai adanc in bratele tale. Ti-am ascultat in liniste bataile inimii si m-am prefacut, pentru o clipa, ca tot ce ne-a inconjurat pana atunci disparuse. Ca singurii care contau eram noi doi, desi totul ne era potrivnic. Cred... Cred ca in dimineata accea te-am Iubit putin. A fost unul dintre putinele momente in care am uitat de El. Atunci am fost Noi. Si imi placea sentimentul acela. Eram atat de linistita... Ma simteam protejata acolo, la pieptul tau. Ca si cum nimeni si nimic nu ar fi indraznit sa distruga magia aceea. Si asa a si fost. Am adormit din nou pe muzica inimii tale si cand am redeschis ochii totul era neschimbat. Nu cred ca o sa uit niciodata felul in care m-ai privit atunci. Acel "buna dimineata, iubita mea!" somnoros care mi-a smuls cel dintai zambet. Chiar si acum, desi a trecut aproape un an, mai simt acel sarut pe frunte pe care mi l-ai dat, de parca mi-ai fi citit gandurile, confirmandu-mi ca acolo, in acel moment, lucrurile nu puteau fi decat perfecte. Am mai stat asa vreo jumatate de ora, fara prea multe cuvinte, oricum noi nu aveam nevoie de ele. Ne eram de ajuns unul celuilalt. Cred ca in ziua aia te-am studiat mai mult decat oricand. Nu sunt genul care acorda prea multa atentie detaliilor, dar atunci a fost altfel. Pentru ca imi amintesc tot. Felul in care ti-au crescut bataile inimii cand mi-am ridicat privirea spre tine, spunandu-ti usor "neata, puiule!". Ahh... Stiam cat de mult iti place apelativul asta. Era doar al nostru si mereu tineai sa imi aduci aminte cat de mandru erai de asta. Uneori mi se pare si mie ciudat cum toate lucrurile astea marunte si-au facut loc in mintea mea si apar la suprafata din cand in cand. Tin minte pana si pasii pe care i-ai facut cand te-ai indreptat usor spre bucatarie, imbracat doar in pantalonii de pijama din cauza carora ai tinut mortis sa te dai jos din pat cu o seara inainte pentru ca lipseau. Chiar si acum rad amintindu-mi cat de convins erai ca nu vei putea dormi bine in pantaloni scurti, tie iti trebuiau ceilalti. Mi s-a parut un capriciu de moment, dar tot nu mi-am putut opri un chicotit timid. Apoi, mirosul cafelei... Si stiu, eu si cafeaua nu avem nimic in comun, dar in dimineata aia mi s-a parut de nerefuzat. Te-am urmat afara si ma gandeam ca tricoul tau impreuna cu pantalonii mei fac o tinuta chiar foarte reusita. Am stat linistiti impreuna, pe balansoar, bandu-ne cafeaua si totul era exact cum trebuia sa fie. Nu conta nimic, nici ceea ce urma, nici ceea ce se intamplase cu o seara in urma. Nu as fi avut nimic impotriva ca timpul sa se opreasca atunci. Dar, cum orice are un sfarsit, nici noi nu am fost o exceptie. Acum le-as spune "stop" gandurilor. Caci nu mai vreau sa imi amintesc de clipa in care a sunat telefonul. Cand melodia Nadiei Ali, "Rapture", a destramat vraja. Am stiut atunci ca fusese sunetul actului final. Cortina cazuse, personajele trebuiau sa isi reia vietile de zi cu zi. Si totusi, repet, in ziua aia, te-am Iubit putin... In adevaratul sens al cuvantului.


     baby S. 

True or false?

Se spune ca atunci cand iubesti, iubesti pentru totdeauna. Nu exista "am iubit". Asa ca ma intreb: "Oare nu te-am iubit cu adevarat?". Pentru ca stiu, sunt sigura ca acum nu mai exista nicio umbra din ceea ce era odata. Dar atunci erau multe... Nu stiu ce sa zic, tind sa cred ca nu e adevarata treaba asta cu "once in a lifetime". Pentru ca in perioada aia chiar te iubeam. Si acum imi e atat de bine, sunt linistita. Fara ca tu sa fii cel a carui imagine imi invadeaza mintea la orice ora din zi. Fara ca inima sa mi-o ia razna cand ceva imi aminteste de tine. Si nu regret nimic, chiar acum cateva zile am avut o discutie despre asta cu cineva drag. Nu imi pare rau de cum au decurs lucrurile intre noi si nici de momentele pe care le-am impartasit. Ar fi o minciuna prea mare sa spun ca daca m-as putea intoarce in timp as face ceva diferit. Caci, desi erau multe clipele in care lacrimile erau singurele care imi tineau companie, nici amintirile impreuna nu sunt putine. Si sunt  unele extrem de fericite. Sunt schitele perioadelor in care, cu toate ca zambetele erau un lux, aveau darul de a ma transforma total, de a ma completa.

Cam asa au fost aproximativ trei ani si jumatate... Plini de suisuri si coborasuri. Pana cand cele din urma incepusera sa ia din ce in ce mai mult locul celorlalte. Si, usor-usor, a venit clipa in care paharul s-a umplut. Cand m-am uitat in oglinda si copilul naiv si visator cu care ma identificam a disparut in proportie de 90%. Atunci am inteles ca trebuie sa fac ceva. Sa iau o decizie, oricat de greu ar fi fost asta. Si am ales... Sa plec. Sa fiu eu cea care renunta si se indeparteaza. Pentru ca stiam ca tu nu ai fi facut niciodata pasul asta. Nu te-am condamnat pentru asta. In fond, de ce ai arunca ceva pe care il puteai avea de fiecare data cand ti se facea dor? Sau cand aveai nevoie sa iti aduci aminte? Am inteles atunci ca daca vreau sa merg inainte si sa pastrez macar putin din copilul acela in sufletul meu trebuie sa fiu eu cea puternica. Si, desi nu ma pricepeam deloc la asta, am incercat. Nu am reusit din prima, nici nu ma asteptam sa fac asta, insa am continuat. Nu m-am abatut de la drumul pe care pornisem. Stiam ca undeva, la un moment dat, ceva trebuia sa se imbunatateasca. Dar a fost al dracului de greu, recunosc. Sa te vad, sa stiu ca ma chemi si totusi sa iti intorc spatele. A fost perioada in care, de fiecare data cand aveam indoieli, ma intrebam: "Cu ce voi ramane dupa ce te-am iubit?". Pe moment tot ce stiam e ca imi ramanea doar vocea, vaduvita de ecoul neasteptat... Imi ramaneau doar degetele care nu se mai agatau de nimic, toate realitatile disparusera... Imi ramanea doar pielea care-ti cauta mainile... Ajunsesem sa rememorez fiecare atingere care odata ma linistea. Era impregnata pe corpul meu. Parfumul tau ma facea sa tresar involuntar intotdeauna cand il simteam, indiferent de locul in care ma aflam.

Asa au decurs urmatoarele doua-trei luni... Sincer, nu stiu care a fost momentul in care am incetat sa ma agat de trecut. Singurul lucru de care sunt constienta e ca, in clipa in care am realizat ca doare destul de tare sa tot dau cu capul de pragul de sus, am pus punct. Si am descoperit ca ceea ce imi ramanea cu adevarat dupa toate sentimentele pe care le aveam era farama de inocenta din acel copil, care se straduia sa ramana inradacinata in sufletul meu. Si am stiut ca pentru asta trebuie sa lupt. Ca merita. Am invatat sa am incredere in mine. Si iata-ma acum, dupa patru ani si jumatate de la primul moment in care ti-am intalnit privirea, de la primul zambet si de la primele cuvinte. Mi-a luat mult timp, am trecut peste zeci de sentimente, dar le-am infrant pe toate. Indoiala, teama, fericire, dragoste, frica si prietenie. Am ramas cu nimic, doar ca de data asta e unul care a reusit sa ma faca sa fiu linistita si impacata cu mine insami. Am descoperit parti din sufletul meu pe care nu stiam ca le am si am incercat stari de care nu ma credeam capabila. Ma simt mandra de mine pentru realizarea asta si nu e ceva cu care sunt obisnuita.

Concluzia: nu, nu sunt de parere ca dragostea nu o poti simti decat o data in viata. Poti sa iubesti si sa lasi totul in urma atunci cand, dintr-un motiv sau altul, sentimentele se estompeaza. Trebuie doar sa intelegi ca nu e usor si ca nu e de ajuns sa deschizi ochii intr-o dimineata spunandu-ti ca e ziua in care uiti , in care treci peste, de fapt, caci, de uitat, nu uiti niciodata daca sentimentele au fost reale. E imposibil sa nu iti ramana intiparite in minte si in inima acele gesturi care odata faceau diferenta.

us

Astazi... M-ai facut sa realizez cat imi era de dor de "noi". De sentimentul pe care il am cand iti simt bratele cuprinzandu-ma. De felul in care uit de tot atunci cand buzele ni se intalnesc. Si, chiar daca inca sunt de parere ca nimic din lucrurile acestea nu ar mai avea importanta pentru noi daca s-ar intampla zilnic, distanta mare dintre momentele noastre a facut ca astazi sa apara mai mult decat obisnuitii fiori. A fost seara in care nu mi-a pasat de nimic. Caci astazi a fost vorba doar despre tine. Ahh... Daca ai stii... Poate tu ai reusi sa intelegi ceva, sa tragi o concluzie. Astazi nu a fost nevoie decat de un singur lucru pentru a putea spune ca sunt fericita... De zambetul tau. Zambetul acela real caruia ii duceam dorul.

Astazi... A trebuit sa ma asigur ca e ceva real. Sa iti simt fiecare centimetru patrat de piele si sa iti las parfumul sa ma invaluie. Am avut nevoie sa imi amintesc in seara asta. Sa descopar totul asemenea unui copil care face primii pasi. Si zambeam... La orice lucru marunt. Zambeam cand vedeam cum mainile noastre se impleteau intr-un mod perfect. Cand ochii ni se intalneau si faceau cuvintele sa devina de prisos. Astazi m-am cutremurat la fiecare sarut furat atunci cand privirea ta se dezlipea de la drum si se indrepta catre mine. Din momentul in care am deschis usa si tu ai aparut in fata mea m-ai facut sa imi dau seama ca aveam nevoie de tine. Ca iti simtisem lipsa mai mult decat credeam. Si, poate ca nu ma voi referi niciodata la tine folosind majuscule, poate ca nu vei fi cel al carui chip il vad noaptea inainte sa adorm, dar stiu foarte bine, in acelasi timp, si ca asta inseamna ca nu vei fi nici cel care imi aduce lacrimi in ochi. Langa tine totul vine de la sine. Stii cand sa ma cauti, dar intotdeauna ai grija sa nu deranjezi. Esti cel care ma cunoaste mai bine decat oricine, poate chiar mai bine decat o fac eu insami. Cand simt ca ma pierd imi e de ajuns o singura privire de-a ta si ma regasesc. Acum stiu... Stiu ca nu o sa aleg niciodata intre prietenia si sentimentele noastre. Pentru ca asa imi e cel mai bine.


          imbratisati... prieteni, amanti... ne potrivim perfect si nu vrem sa fim deranjati...

       baby S.