Thursday, December 15, 2011

letter to you...

Catuse ingrozitoare, de nedesfacut – tocmai te simteai inca liber, iti apartineai tie insuti si nu erai indatorat fata de nimeni si pe neasteptate esti prada unei pasiuni nebune, unei iubiri infranate, unei iluzii si deziluzii deopotriva…
Cum e sa stii ca zi si noapte te asteapta cineva, se gandeste la tine, te doreste si suspina dupa tine… te vrea, te revendica, te cere prin fiecare por al fapturii, cu trupul, cu sufletul, cu sangele propriu? Mainile, parul, buzele, trupul tau toate le vrea, noaptea ta si ziua ta si toate gandurile si visurile tale. Vrea sa imparta totul cu tine, vrea sa iti ia totul, sa soarba totul cu respiratia proprie… si pentru asta plateste.
Cum e sa stii ca mereu, zi si noapte, fie ca esti treaz, fie ca dormi, se afla acum, undeva in departare, o fiinta aprinsa de dor care nu doarme si te asteapta, cineva care vegheaza asupra ta si te viseaza in timp ce tu imprastii vise fara sa doresti sa culegi decat inimi zbrobite?
Cum e sa crezi ca te cunosti si sa descoperi totusi ca in fiecare zi esti altul – un alt rol, acelasi scop? Sa iti dai seama ca e zadarnica incercarea ta de a nu te gandi la omul care se gandeste neincetat la tine, e zadarnica tentativa de evadare?
Tanar si lipsit de experienta, visator si naiv, credul si iertator – socoteai de cele mai multe ori ca dorurile si suferintele dragostei reprezinta cel mai mare chin al sufletului… Sa-ti fie dor si sa nu fii iubit, sa vrei si sa nu poti, sa vorbesti si totusi sa nu fii auzit, sa mergi si sa ajungi de unde ai plecat, sa ierti si totusi sa nu fii iertat… Sa realizezi ca mereu esti altundeva, inchis intr-un alt om, detinut prizonier, nu mai esti liber, nu mai esti singur, si realizezi ca numai din traire proprie, inima poate sa invete in ce consta esenta unui sentiment.
Cum e sa nu gasesti in tine, inauntrul tau, nici mijloacele, nici aptitudinea, nici forta necesara sa o ridici, sa o saruti si sa ii spui ca o sa fie bine, desi in putinele clipe de luciditate ti-ai dori?
Cum?

Uneori ti-e teama de cuvinte, iti e frica de intelesurile pe care le pot capata in mintea si sufletul ficaruia dintre noi. Asa ca, la adapostul rasuflarii tale, asculti muzica dulce venita de nicaieri, dai frau liber gandurilor si emotiilor si… o astepti… ca intr-o dulce agonie. Iti fosnesc gandurile, te framanta, adormi si te trezesti. Nuanta care imbraca peretii sufletului tau, inconjurat de flacari si taceri, este plina de dorinta si asteptari si te ajuta sa intelegi ca ingredientul esential pentru a fi fericit este simplitatea.
Iti ceri iertare pentru nelinistile tale, pentru gandurile, pentru actiunile tale… si vii spre ea. Sa te simta ea, sa te priveasca bland… sa ajunga pana la tine si sa-ti poata atinge macar fruntea. Sa te strecori precum un hot, sa te ascunzi ca un spiridus in sufletul ei, si sa te cuibaresti asemeni unui copil zgribulit si flamand sub camasa ei, presimtind placerea atingerii sale. O prietenie ciudata, poate stranie uneori, o legatura creata din dorinta de „doi”, oameni care merita sa primeasca si sa daruiasca fara complexitati sau mandrie.

Today!

Din nou. Aceeasi senzatie. Acelasi sentiment. De parca as putea face orice, nimic nu pare imposibil. Nimic nu e de neatins. Dar nu vreau asta. Nu vreau sa ajung din nou in acelasi punct pentru ca sunt constienta ca va veni momentul in care o sa revin la starea de neputinta. Si nu cred ca as gasi puterea sa ma ridic iar de unde am cazut de atatea ori. Dar nu am de ales. Azi ma simt mai puternica decat oricand. Azi vreau sa zambesc, sa ma bucur de viata... Sa rememorez amintirile cu tine. Nu mai am ganduri negre, nu mai e nimic care sa imi umbreasca fericirea. Visele se implinesc cat timp crezi in ele. Si eu cred.




Astazi: Iubesc!!! Stiu ca fac asta din plin. E momentul in care nu imi pasa de nimeni, in afara de acea persoana care ma face sa ma simt speciala. Care stie sa schimbe ceva printr-un simplu gest. Si poate ca e doar o impresie de-a mea - una nebuna -, dar astazi mi se pare ca soarele e mai puternic. Ca totul se imbunatateste. Nu mai vreau sa ma simt ca atunci. Azi nu imi mai pasa de aproape nimic si de nimeni. Ma gandesc la tine - incep sa zambesc :) Apoi ma gandesc la noi si, ghici ce? Zambesc iar. Am facut asta destul de rar in ultimul timp. Pana astazi, cand o fac din toata inima. E un fel de eliberare. Tu esti cheia, cel care poate rupe toate lanturile care ma incatusau. Ajuta-ma sa zbor din nou. Stiu ca tu poti face asta.


Ti-am promis ca voi fii acolo, mereu langa tine, dispusa de orice ca sa te vad fericit!

Sunday, December 4, 2011

...

Incertitudine... Din plin... Mai ales in momente ca astea... Cand stiu foarte bine ca Tu esti cel care ma poate face fericita pe deplin... Tu esti unitatea de masura pentru fericirea mea... Dar undeva, in lumea asta, este si El... Cel care e capabil sa ma faca sa zambesc... Sa uit de probleme... Care ma iubeste... Si Tu? Tu simti asta? Poti fi si Tu cel care ma iubeste? Nu mai stiu... Era o perioada cand stiam asta... Puteam sa vad in ochii tai sentimentele... Acum te indepartezi din nou... Si doare asta... Dar exista clipele in care uit de durere... Uit de tot... Uit chiar si de mine... Caci atunci apare El... Si pot sa rad... Pot sa fiu din nou cea care nu avea nimic de care sa isi faca griji...

El... e cel care ma cunoaste si e langa mine... Care chiar se straduieste sa faca ceva sa nu mai fiu trista... Care nu m-a intrebat niciodata ce se intampla cu mine... Stie ca nu imi place asta... Ca nu ma ajuta sa vorbesc despre probleme... Se multumeste doar sa fie prezent in lumea mea... Sa ma vada zambind... E constient ca nu ii pot oferi mai mult decat prietenia mea... Dar ii e de ajuns... Sau, cel putin, asta arata... Stiu ca nu e corect ceea ce fac... Intr-un fel sau altul, ma folosesc de el... Dar am atat de multa nevoie de El cateodata... Sa ma ia in brate si sa imi sopteasca usor ca totul va fi bine... Sa imi spuna ca El va fi mereu acolo, cand voi avea nevoie....

Tu... Esti exact opusul lui... Mereu departe... Parca intr-o alta galaxie... Atat de mare pare distanta dintre noi cateodata... Tu esti cel care imi face rau... Dar nu ma plang, nu renunt... Caci ai modul tau de a face asta... Si e un mod pe care eu am decis sa il indur... Atunci cand te-am ales pe tine... Am hotarat ca Tu esti cel pe care il vreau langa mine, indiferent de ce se va intampla... Si da, sunteti extrem de diferiti... Si eu, ca inotdeauna, am ales sa merg pe drumul cu obstacole... Sa urmez calea cea mai grea... Nu regret acum... Si am incredere ca nu o voi face nici pe viitor...
Powered by Blogger.