Sunday, August 21, 2011

...

Siguranta... Pare ciudat, stiu, dar e adevarul. E ceea ce simt langa tine. De fiecare data. Probabil cine ma cunoaste, cine ne cunoaste pe amandoi, o sa creada ca sunt nebuna ca spun asta. Cum sa fie posibil sa imi oferi siguranta in conditiile dintre noi? Ei bine, nu stiu. Tot ce pot constientiza este ca asta simt, asta insemni pentru mine. E sentimentul care devine realitate atunci cand suntem amandoi. Ai venit cand eram pe punctul de a te uita. As vrea sa spun ca astazi sunt mai bine fara tine, dar nu e asa. Ar insemna sa mint. Sunt bine doar atunci cand sunt cu tine. Cand simt ca nimeni si nimic nu poate interveni intre noi. Ca e practic imposibil ca cineva sa puna capat sentimentelor noastre. Niciodata nu o sa regret lucrurile rele care mi s-au intamplat, cu toate ca au fost destule, insa tot ele sunt cele care m-au adus la tine. Si aici nu e loc pentru pareri de rau. Nu referitor la tine. Desi poate ar trebui, stiu, chiar foarte bine. La fel de bine stiu insa, ca e in zadar. Nu pot sa renunt la tine. Si nici nu am de gand sa o fac. Nu acum cand te-am castigat din nou. Cand am trecut peste liniste, evitare si sarcasm. Mai stii? Imi spuneai ca nu am incredere in tine, ca nu sunt dispusa sa fiu langa tine. Te inselai, destul de rau. Am incredere in tine. Poate prea multa. Nu as putea sa nu am. Nu dupa perioada in care am intalnit atatea obstacole, dar pe care le-am trecut. Stiu ca nu s-au sfarsit aici. Ca inca stau multe lucruri intre noi. Greselile mele, ale tale, ale altora. Dar nu ma mai resemnez. Nu mai vreau sa ma fac ca nu vad nimic. Nu am de gand sa iau din nou deciziile trecute. Totul va fi altfel de data asta. O sa fiu langa tine. Chiar daca tu nu o sa vezi asta. O sa fiu acolo cand o sa ai nevoie. Pentru tine, dar si pentru mine. Caci nu sunt dispusa sa renunt la "siguranta". La tine. La noi.

Monday, August 1, 2011

Back to the real world

Da, fraiere, zambesc. Asa cum face si ea. Diferenta e ca la mine e doar "zambetul de imprumut" pe cand ea se crede fericita. Sincer, pe o parte chiar imi pare rau pentru ea. O cam joci pe degete, stii asta, nu? Problema e ca te-ai cam obisnuit sa faci asta si ai facut o greseala. Nu incerca sa te porti la fel si cu mine. Eu nu sunt persoana care te stie doar asa, superficial. Dimpotriva. Ar trebui sa realizezi asta, dar te-ai lasat furat de peisaj. De "sentimente". Nici macar nu stiu daca ele sunt reale. Nu acum dupa toate prin care am trecut. Ti-am spus de atatea ori ca sunt in stare sa trec peste multe din partea ta. In afara de un singur lucru. Cum se face ca tu l-ai ales tocmai pe ala? De ce incerci sa ma minti? Stii bine ca ti-as fi iertat toate copilariile si capriciile. Te-as fi inteles. Nu e prima oara cand as fi facut-o. Dar tu ai vrut sa fortezi nota putin. A fost de ajuns un cuvant ca sa strici tot. Am ajuns in punctul in care pur si simplu nu te inteleg. Ma cunosti destul de bine ca sa stii ca urasc minciuna. Mai bine imi spuneai totul in fata de la inceput. Poate as fi luat alte decizii. Poate erai aici acum, nu acolo, la kilometrii distanta. Dar asta e stilul tau caracteristic. Astepti pana in ultima secunda sa imi spui tot ce ai pe suflet. De parca eu as mai putea face ceva. Te hotarasti ce vrei sa faci si apoi iti aduci aminte de mine. Ca mai ai cate ceva de lamurit. Pacat ca felul tau de a lamuri lucrurile nu face decat sa le adanceasca si mai mult in ceata, in incertitudine. Stiu ca am fost destul de radicala astazi. Poate ca si eu am actionat gresit. Nu trebuia sa ma grabesc chiar asa. Dar ce pot face? M-ai facut sa fiu furioasa. Pe mine, ca m-am lasat influentata, pe tine, ca m-ai mintit. Am tot dreptul sa fiu nervoasa. Dar nu pot fi pe tine. Asta ma distruge cel mai tare. Din secunda in care am inchis telefonul am regretat tot ce ti-am zis. Chiar si "multumirile" pe care ti le-am adresat. Cu toate ca erau adevarate. Asta ai reusit, sa ma faci sa ma simt ca ultimul om, sa turbez de furie ca nu am facut mai multe sa te fac sa ramai. Si totusi, nu pot fi suparata pe tine. Nici macar nu vreau asta, cu toate ca asa ar fi normal. Pana si tu mi-ai spus ca am dreptate. Ce vrei sa fac? Nu am puterea necesara sa imi spun ca tu ai gresit. Sau ca ar trebui sa simt ceva negativ referitor la tine. Stiu foarte bine ce simt pentru tine. Stiu ca esti persoana care a fost mereu langa mine, care m-a ajutat si m-a inteles. Cel care ma cunoaste si ma intelege. Tocmai de asta mintea mea nu constientizeaza ce mi-ai facut. Nu e capabila sa lege ceea ce e in inima de gandurile astea negre. Stim amandoi ca din partea mea nu e iubire, nici dragoste. Doar sentimentul ala ca esti persoana fara de care nu vreau sa vad viitorul. Esti tu... E ciudat, nu gasesc cuvintele necesare sa descriu. E doar ceva... special. E ceva mai puternic decat mine, decat puterea mea de intelegere. Sunt amintiri, vise, momente. Toate legate de Noi. Vezi? Poate ca asta e explicatia. Ai devenit indispensabil in lumea asta a mea. O lume pe care o colorezi, oricat de gri ar fi. Lucru pentru care iti multumesc. Din suflet.



        baby S.

Powered by Blogger.