O incercare

     Astazi va fi altfel. Asta a fost primul ei gand atunci cand s-a trezit de dimineata. Si-a spus ca azi nu ii va mai fi teama de nimic. Nu se va mai ascunde in spatele aparentelor. Va fi doar ea. Si asta va fi de ajuns. Nu va ezita sa spuna ceea ce gandeste, ce vrea, ce simte. Asa a decurs o buna parte din ziua ei. Fara ocolisuri, fara indoieli. Pana s-a intalnit cu el. Un singur telefon a fost suficient sa o faca sa se uite inapoi. Totusi, si-a spus ca e o fata puternica. Stia asta. Acum nu mai trebuia decat sa o demonstreze. A decis ca astazi ii va spune tot ce ii trece prin gand. Tot ce nu i-a putut spune pana acum. S-a uitat adanc in ochii lui si si-a inceput monologul, un monolog al sentimentelor: "Mi-e frica. Nu suport gandul ca ai putea sa ma consideri un copil naiv, care nu gandeste. Dintre toate lucrurile care sunt intre noi, teama aceasta apare cel mai des in inima si in mintea mea. Stiu ca dau impresia ca nu acord importanta necesara lucrurilor, dar nu este asa. Pur si simplu am trecut prin multe intr-un timp prea scurt si toate acestea m-au facut sa ma schimb, sa ma ascund in spatele unei masti. Masca unui copil arogant, visator, care nu vede decat partea plina a paharului. Dar asta nu sunt eu. Am trecut prin dezamagiri care m-au facut mai puternica, dar, in acelasi timp, mai nepasatoare, mai rece. Vreau sa stii de ce am ajuns asa, nu sa tragi concluzii pripite. Am intalnit invidia, interesul si instrainarea si toate m-au calit, aducandu-ma treptat la ceea ce ai in fata ta. La noul "eu". Recunosc ca nu stiu daca acum fac ce trebuie, dar nu ma mai gandesc de doua ori inainte. Vreau sa iti demonstrez ca nu ti-ai irosit timpul ascultand ce am avut de spus. Am decis sa las la o parte, macar pentru o clipa, rationalitatea. M-ai invatat ca uneori e bine sa actionezi fara sa intorci problema pe toate partile. Doar sa faci ce crezi tu ca e bine, sa urmezi un impuls de moment, care iti poate schimba radical modul in care ai vazut si ai abordat viata pana atunci si voi face asta mai des de acum inainte. Poate ca voi reusi sa scap de temeri si de neincrederea pe care o am in oameni. Nu am nicio certitudine, doar idei si dorinta de a le pune in practica."

From now on...

Ploaie, frig... intr-un parc la cativa pasi unul de altul, se afla ei. Amandoi cu lacrimi in ochi si cu regrete in suflet. E greu, el nu mai poate trece si peste aceasta tradare. Inima lui nu mai poate suporta sa fie calcata in picioare, nu din nou. Incet, ea se apropie de el. Nu isi gaseste cuvintele, buzele i se deschid incet, dar fara a produce niciun sunet. Nu mai poate schimba nimic, stie ca s-a terminat. E in zadar sa rosteasca acelasi "Imi pare rau", devenise deja cliseu. Tematoare, incearca sa ii dea mainile la o parte de pe fata inlacrimata. Simtind atingerea ei, el se da in spate, respingand-o. Stie ca nu mai are rost sa ii spuna cat il iubeste, in ecuatia lor, iubirea a devenit o necunoscuta. Nu mai poate readuce la realitate momentele in care tot ce era intre ei putea fi caracterizat printr-un singur cuvant, fericire. Acum, nu a mai ramas decat un vis. Un vis a ceea ce ar fi putut fi. Nu mai conteaza nimic, pentru ca stie ca a stricat totul. Nu trebuia sa se lase purtata de acel sentiment aparent. Si totusi, a facut-o. Si a sperat ca el nu o sa afle. Acum isi da seama ca era inevitabil. Stie ca nu mai avea rost sa ii spuna toate acele minciuni. El deja stia adevarul. Chiar de la cel care a fost langa ea in acea seara asa cum era el in fiecare zi. Degeaba a incercat sa nege tot cand el a sunat-o plangand si rugand-o insistent sa ii spuna ca nu e adevarat nimic din ce a auzit. Ezitarea ei a facut-o sa confirme si sa ii indeparteze lui orice urma de speranta dupa care tanjea. Nimic nu mai poate fi ca la inceput. De acum fiecare va avea drumul lui, drumuri cu un singur sens, care nu se vor intersecta.

What if?

Ce as face daca as putea da timpul inapoi? Probabil nu as schimba aproape nimic. Doar unele atitudini. As alege ca in unele momente sa imi urmez inima, nu pe cei din jur. As face greseli, caci ar fi ale mele. As inceta sa ma mai gandesc atat de mult la consecinte. Nu as mai fi atat de rationala. M-as bucura mai mult de lucrurile marunte si nu m-as gandi ca totul se opreste daca eu imi acord putin timp doar mie. Mi-as spune mai des ca e in regula sa am momentele mele in care sa nu imi pese de ceilalti. As fi mai increzatoare cu mine insami atunci cand e vorba de o decizie importanta si nu mi-ar mai fi teama de ceea ce ar putea crede altii. As face mult mai multe, dar fara sa schimb nimic important.

De fapt, nu as face nimic, pentru ca e imposibil. Nu pot da timpul inapoi. Si nici nu voi putea vreodata. Dar nu ma impiedica nimic sa visez. Si o voi face in continuare. Caci asta sunt eu. Si nu am de gand sa ma schimb pentru nimeni si pentru nimic.

Give it all away!

She realised that this was one of those days when all she could think about was him. So she decided to write him an e-mail and to tell more than simple words, to tell her thoughts. And she started:

"Hi dear,"


But she just couldn't find the right words. She tried again with other words, something more direct. Without any introduction, just feelings written on a piece of paper:

"And now what? What should I do? I know that it's over but if everything had come to an end why do I still feel you around me? Why is it so hard for me to forget all those times you told me that I'll be ok? I can't do it anymore. I can't show this fake smile. I fell broke inside but I won't admit, I just want to go somewhere to be alone. You are so present in my mind that I can almost feel your hand around my shoulders, protecting me. You took the decision in such a hurry. Have you ever thought what you left behind? You didn't, I know it. Or maybe you didn't cared. I remember that you always said to me "Don't look back!" Is that what you did? And if the answer is "yes" then why do I still need you so much? Why I can't stop thinking about what we could have been? You taught me to love you, now teach me to forget you or to hate you. I don't care. Anything is better than this"

She read it again and then she sent it to the correct address. After just a few minutes she received a reply. Just a few words, but they were enough: "This is our farewell!"

A brighter day

Astazi, mai mult ca oricand, simt ca pot zambi. E ca si cum soarele, care era timid la inceput, devine cu fiecare secunda mai puternic, imprastiind norii care s-au strans in jurul meu in ultimele zile. Ziua asta, insa, e diferita. Nu mai e nimic care sa ma impiedice sa fiu din nou eu. Acelasi copil imatur, care se bucura in fiecare moment de cele mai banale lucruri. Caruia nu-i pasa de rautatea evidenta care pluteste, nici de parerile celor care vorbesc fara sa stie. Un copil care atunci cand ii face pe ceilalti sa zambeasca nu ii mai trebuie nimic, are totul .Ii sunt de ajuns surasurile prietenilor. Asa a fost azi. O zi care mi-a sters din minte toate intamplarile neplacute din ultimul timp prin lucrurile marunte, dar cu o insemnatate mare, care au avut loc. Nu stiu de ce. Pur si simplu astazi am decis. Nu vreau sa ma mai las coplesita de ganduri, de amintiri. Astazi sunt fericita. Cu ce am, cu ceea ce sunt!

Ireversibil

  Am dat astazi din intamplare peste cateva versuri de Mihai Eminescu, versuri care m-au impresionat prin realitatea in care plutesc:

                                     "Te duci si rau n'o sa-mi mai para

                                       De-acum de ziua cea de ieri.

                                       Ca nu am fost victima iara

                                       Neinduratelor dureri."

  Daca ar fi sa vorbesc despre poezie, in sens literar, as putea sa aberez cateva pagini, probabil. Dar nu am de gand sa o fac. As vrea doar sa explic de ce le-am ales tocmai pe acestea. Sincer, raspunsul meu e unul simplu. Nu stiu. Poate ca asa a fost sa fie. Sa se deschida cartea tocmai acolo, asa, fara motiv. Mi-ar placea sa cred, totusi, ca nu eu le-am ales si nici nu a fost o simpla intamplare, ci ca ele m-au ales pe mine. Poate asa reusesc sa deschid ochii. Si cred ca am facut-o. Acum, chiar sunt convinsa de asta. Caci stiu ca nu o sa ma mai amagesc in continuare cu ceea ce ar fi putut fi. De cand ma stiu, timpul nu a fost niciodata de partea mea. Diferenta e ca acum am inteles ca nici nu aveam nevoie de asta. Nu pot opri timpul. Oricat as incerca, acolo sus, ceasul isi va continua misiunea. intocmai ca un paianjen tesand o plasa in care, cu sau fara voia mea, am fost prinsa.

An odd, but usual place...

De ce? Cum se face ca tocmai cand totul parea mai bine apare o zi ca asta in care nimic nu e la locul lui? In care oricat de tare te-ai chinui sa faci ceva nu iti va reusi, indiferent de ceea ce esti dispus sa sacrifici pentru asta. E inevitabil. Mi-am dat seama de cand am deschis ochii, astazi la ora 6:45 ca e una din acele zile. Si nu m-am inselat. De fapt, daca stau mai bine sa ma gandesc, nu prea mai am cum. Cel putin, nu in privinta asta. Caci mi s-a intamplat de atatea ori incat am ajuns sa stiu dinainte. Aceeasi stare de nervozitate continua, acelasi sentiment. Ca si cum nu as face parte din lumea asta. Parca nu imi gasesc locul. Si nu pot face nimic sa opresc asta. Pentru ca nicio incercare nu ma ajuta sa imi revin, reusind doar sa accentueze proasta mea dispozitie. Nu imi gasesc nici cuvintele necesare pentru a-mi exprima gandurile. Poate ca sunt prea absurde si de aceea nu vor sa fie asternute pe o foaie. Nu stiu. Nu exclud nici ideea ca totul e doar in imaginatia mea. Astazi insa, mai mult ca niciodata, m-am inchis in mine. Mi-am petrecut aproape fiecare moment liber ascunzandu-ma printre paginile unei carti, afisand, din cand in cand, cate un zambet aparent. Era ca si cum m-as fi rupt de realitate. Intram in lumea mea. Unde nu conta nimeni. Eram doar eu, impreuna cu niste personaje ciudate, dintr-o carte stranie. Dar nu ma deranja, caci ajunsesesm sa ma identific printre acele personaje, mai mult sau mai putin. In fiecare dintre ele. Si acum, ce urmeaza? Probabil voi renunta la net si voi ajunge tot acolo. De unde am plecat. Macar pana voi citi "Sfarsit"

What about a story without title?

So... here I am... iata-ma din nou... a devenit rutina deja... pornesc calculatorul... mess, facebook si apoi blog... chiar daca nu am nimic de scris... chiar daca am destule lucruri de scris, dar nu imi gasesc cuvintele necesare pentu a face asta... incet, incet imi dau seama ca incepe sa faca parte din mine... pentru ca asa sunt eu: greu de inteles, dar incerc sa depasesc asta prin cuvinte... nu cuvintele de zi cu zi... cuvintele asternute pe o foaie... fie ea virtuala sau nu... sunt putini cei care pot spune ca ma cunosc... de fapt de 3 ani nu cred ca mai e cineva care stie totul despre mine... pentru ca atunci am ramas fara acea persoana care nu avea nevoie de cuvinte sa stie ce se intampla cu mine... ii era de ajuns sa se uite la mine si isi dadea seama ca ceva nu merge bine... dupa ce a plecat, totul s-a schimbat... stiu ca e acolo undeva... se uita la mine, dar nu imi mai poate vorbi... nici macar atunci cand am mai mare nevoie de vorbele ei... avea un talent ascuns... mereu ma facea sa ma simt mai bine... acum nu mai poate face asta... cel putin nu direct... dar nu incetez niciodata sa ma gandesc ce ar face ea in unele situatii din care pare ca nu pot iesi... si sper ca am reusit sa nu o dezamagesc pana acum...


Oriunde ai fi vreau sa stii ca mi-e dor de tine! Daca as putea sa iti mai zic un singur cuvant, acela ar fi "multumesc". Pentru acei ani minunati pe care mi i-ai oferit si in care m-ai invatat atatea lucruri. Sunt mandra ca te-am cunoscut si ca am putut sa iti fiu alaturi. Mi-ai schimbat viata!

Ganduri...

Sunt momente in care as vrea pur si simplu sa uit de tot si de toate. Sa nu imi pese de cei din jur. Sa nu ma mai atinga invidia unora. E atat de greu? Chiar nu poate fiecare sa isi vada de propria viata? Nu ma intereseaza ce credeti! Nu vreau sa stiu ce parere aveti despre ceea ce fac eu. Nu contati atat de mult pentru mine incat sa stau si sa va ascult. Nu vreau sa ajung sa spun ca va urasc, chiar daca am motive. Doar ca nu am nevoie si de sentimentul asta. Cel putin, nu acum.

Don't worry!

Nu de putine ori am auzit lumea spunand ca "roata se intoarce". Ma gandeam ca e doar o expresie ca multe altele, fara esenta. Dar acum stiu ca nu e asa. Pentru ca am trait-o. Si mi-am dat seama ca e cat se poate de adevarata. Nu sunt doar cuvinte goale, care nu au sens. Nu credeai ca o sa ti se intample si tie acelasi lucru? Sincer, nici eu. Dar am invatat ca "roata se intoarce". Deja ma obisnuisem cu ce mi-ai facut. Ajunsesem sa nu ii mai acord atat de mare importanta. Pana azi. Cand am aflat ca acum tu esti cel care sta seara in casa cu telefonul in mana. Degeaba incerci sa o suni, stii ca iti va respinge din nou apelul, asa cum face de doua zile. Desi esti constient de ce se intampla nu vrei sa crezi. Preferi sa te minti in continuare, dar stai linistit. Te cunosc destul de bine. Nu ti-a fost ranit decat orgoliul. O sa treci usor peste. Poate mai usor decat ar trebui. Nu va dura mult pana vei zambi din nou. Caci asa te stie toata lumea. Si nu ai vrea sa ii arati ei ca te afecteaza cu ceva ceea ce ti-a facut. Totusi, iti dau un sfat: uneori nu e chiar atat de grav sa iti exprimi sentimentele. Pe cine incerc sa mint? Esti la fel ca mine. Preferi sa pari insensibil decat vulnerabil. Tot tu o sa fii cel care o sa aiba de castigat din povestea asta. Cel putin in fata prietenilor. Diferenta dintre mine si ei este ca eu te cunosc, ei doar te stiu si pot sa iti zic de acum care va fi urmatoarea ta miscare. Vei face in asa fel incat sa nu pari o victima. Amandoi stim ca te pricepi.

Trecut si prezent

Trebuia sa te gandesti... sa iti dai seama ca iti va fi dor de ea... pacat ca orgoliul tau a fost prea mare... ca intotdeauna, prietenii au fost mai importanti... trist e ca nici macar acei amici nu sunt adevarati... doar persoane care vor sa obtina cate ceva... degeaba realizezi acum asta... e tarziu... ai pierdut prea mult timp incercand sa fii pe placul tuturor... acum stii ca erai pe placul ei si era de ajuns... dar nu mai are rost... in zadar iti aduci aminte de chipul ei... e inutil sa incerci sa ii pictezi cu amprente zambetul... zambetul ce ii lumina fata atunci cand apareai tu... a trecut si ea prin ceea ce treci tu acum... a simtit si ea acelasi lucru... la fel ca ea, acum si tu rememorezi visele pierdute... nu te poti abtine sa nu te uiti la ea... stiu ca te doare... privesti o poza cu voi... iti aduci aminte de clipele in care nu era nevoie sa te ascunzi... ea te cunostea, te intelegea... tie ti-a fost greu sa faci asta... cu fiecare secunda care trece iti dai seama ca nu o cunosti deloc... regreti ca nu ai stat sa o asculti... inca porti pe buze sarutul ei... ultimul sarut... patat de o lacrima de durere... nu a zis nimic atunci cand ai pus punct... ti-a respectat decizia... chiar daca timpul s-a oprit pentru ea... oricum nu mai avea ce sa piarda... tu plecasei deja... te iubea prea mult ca sa mai conteze si altceva... te iubea asa cum o iubesti tu acum... asa cum ai invatat sa o iubesti... insa, prea tarziu... nu mai exista "voi".. stii prea bine asta... ai vazut-o cu el... te-ai oprit... ai vazut ca alaturi de el era fericita... mult mai fericita decat atunci cand era cu tine... te-ai gandit ca poate e pentru prima oara in viata cand zambeste cu adevarat... din inima... ai privit-o inca o data si ai plecat... nu te merita... nu puteai sa te schimbi...

Somewhere new...

Pentru ea, lumea reala nu exista, caci si-a gasit un refugiu...

Friendship

Cum sa fac? M-am chinuit atat de mult timp sa imi conturez aceasta masca incat acum nu mai stiu cum sa o dau jos. Mi-e teama sa nu par slaba. Nu vreau sa ajung sa fiu compatimita de cei din jurul meu. Imi dau seama ca treptat ajung ceea ce uram, ce inca urasc. Nu pot sa arat cum sunt cu adevarat. Nici macar tie. Si ma doare asta. Pentru ca tu ai fost mereu langa mine. Si nu am cum sa iti multumesc pentru asta. As vrea sa existe macar o clipa in care sa nu mai fie nevoie de minciuni. In care sa nu imi mai pese de nimic. Atunci apari tu. Si totul revine la normal. De aceea vreau sa iti spun doar atat: multumesc!

A fost odata...

Stii? Astazi te-am vazut. M-am oprit din mers si am stat sa te privesc. Nu te-ai schimbat deloc. Esti tot acelasi baiat cu zambet strengar si inconjurat mereu de prieteni. Un singur element a fost inlocuit din peisaj: eu. Acum langa tine sta altcineva. Am tresarit cand am vazut-o. Mi-am dat seama ca suntem atat de diferite. Nu mai conteaza. Te felicit pentru ca ai obtinut in sfarsit ceea ce ai vrut: ai cucerit-o pe cea dorita de toti. Nu pot sa neg. Faceti o pereche frumoasa, Nu stiu cat timp am ramas blocata, cu ochii la tine, la voi.. Probabil cateva minute bune. Sunt curioasa daca alaturi de ea esti altfel decat atunci cand erai cu mine. Oare i-ai aratat si ei cum esti tu cu adevarat? Nu stiu. Si nu cred ca voi afla prea curand. Singurul lucru care m-a facut sa revin la realitate a fost el. Noul "el" din viata mea. Motivul pentru care am trecut peste. Stiu ca si-a dat seama ca nu te-am uitat, dar a ramas langa mine. O sa te scot din gandurile mele. Pentru ca el merita asta. Merita sa il fac sa zambeasca. Si o voi face, doar ca va mai dura putin timp.

My reason

I drink poison; ink washes over my tongue with the bittersweet taste of inspiration. These words are my prison: whispers of lost drift across my heart. Words leak out of my skull, seeping like blood; they burn my skin like the sting of elusive flames. I lower my ink-stained hand to ravaged paper and words trickle out of my veins. I have days when I write down my dreams and they become nightmares. But it's ok 'cause this is how it feels to have your imagination chained to your heart. I've learned that life isn't about waiting for the storm to pass, it's about dancing in the rain.

The truth is that I studied silence to learn the music and I joined the sinful to regain innocence. Sometimes my mind is singing  bloody hymns with battered rhytm and broken voice and my failing vision is clouded by smoke and cracked glass. If I had a world of my own, every thing would be nonsense. Nothing would be what it is, because everything would be what it isn't.

I can't do that, so when I'm writing I just want to go to that world between asleep and awake when I'm still dreaming.

Ganduri pierdute...

Insemni atat de mult pentru mine... cum ai facut asta? ai intrat incet in mintea mea si te-ai cuibarit acolo, inainte ca eu sa mai am ceva de obiectat... am ajuns sa cred ca pot face orice, tu m-ai facut sa cred asta... m-ai ajutat sa ma descopar... am invatat sa am incredere in mine... atat de multa, incat nu cred ca ii pot face fata...
M-am schimbat... m-ai manipulat... stiu asta... dar cum as putea sa nu te las sa faci ce vrei din mine cand o faci atat de frumos?...

Pacat ca ai uitat un mic detaliu... mai e ceva ce trebuia sa ma inveti... nu stiu cum sa iti spun ce simt... cel putin nu inca... dar nu-i nimic... data viitoare... caci am incredere ca va exista "data viitoare"...

Sentimente

S-au intalnit din intamplare. Era petrecerea unui prieten comun. Ea, un copil cu vise mari. Avea doar 17 ani atunci. El, genul de persoana in jurul caruia graviteaza totul. Cunoscut de toti, dorit de oricine si invidiat de majoritatea. Dar seara aceea a fost diferita. S-au vazut la bar. Nu a fost nevoie decat de o singura privire. A ramas inmarmurit cand a vazut-o zambind. Era perfecta. Ea s-a pierdut pe loc in ochii lui caprui. Gasisera unul in celalalt tot ce aveau nevoie. Au stat de vorba toata seara, dar timpul nu parea suficient. Dupa cateva ore era ca si cum se cunosteau de ani. La sfarsitul petrecerii au decis sa mearga impreuna sa faca o plimbare. Inainte sa isi dea seama soarele deja rasarise. Totul parea desprins dintr-o poveste. Nu mai trebuia nimic. Erau doar ei doi pe o banca in parc privind cum soarele anunta o noua zi. Era magic. Pacat ca magia nu exista si iluzia a disparut rapid odata cu dimineata. Au aflat ca distanta dintre ei era mai mare decat si-ar fi imaginat ea. Nu au avut timp decat sa isi ia ramas-bun. El trebuia sa se intoarca unde avea deja o viata.

Timpul a trecut si, desi s-au indepartat, ea inca zambeste cand mintea ii fuge la el si la momentele petrecute impreuna, in acea seara de vara, la adapostul stelelor. Stie ca i-a schimbat viata, dar nu regreta nimic pentru ca i-a schimbat-o in bine...

Teatru

     Totul s-a schimbat. Nu i-a mai ramas decat o singura interpretare. Un ultim rol prost intr-o drama ieftina, drama vietii ei. Decorul e simplu. La parterul unei scari de bloc, pe treptele reci si patate de igrasie sta ea, cu "tovarasii" ei din ultimele luni: un joint pe jumatate fumat si o doza de bere. Dar ceva este nou. In buzunarul de la piept, infasurata intr-o batista impregnata in lacrimi se afla o lama, suficient de ascutita pentru ce ii trebuie ei. Incet, scoate pachetelul. Da la o parte batista fara teama si se uita cu atentie la obiectul ramas. O raza de lumina pala de la un felinar din apropiere intra printr-o fereastra sparta si se reflecta in metalul lucios. Cu o oarecare familiaritate fata duce doza de alcool la gura si bea. Se gandeste ca o sa ii fie dor de gustul usor amarui. Apoi, fara nicio ezitare apasa lama pe incheietura mainii. Surprinsa, isi priveste bratul si vede cum sangele incepe sa curga pe scara. Se astepta sa simta macar putina durere, dar nu a fost asa. Singurul lucru care a dat de gol evenimentul a fost un mic zgomot produs atunci cand lama a perforat vena subtire. Isi mai indreapta inca o data privirea spre mana insangerata. Rosu. Isi aduce aminte ca demult rosu era culoarea ei preferata. Se gandeste ce a facut-o sa ia aceasta decizie, dar nu poate detecta momentul in care a hotarat sa puna capat vietii normale si fericite pe care o avea. Acum o usoara ameteala a pus stapanire pe ea. Simtind un usor fior si fiind constienta de ceea ce va urma, inchide ochii. Spera ca va putea fi confundata cu cineva care doarme, desi stie ca asta ar fi destul de greu. Oricum nu mai conteaza. Totul s-a terminat. Cortina este trasa, dar la piesa asta nu va aplauda nimeni...

Guys, nu sunt emo! Am vrut doar sa stiti ca sa fii "high" nu este asa bine cum pare... Thanks!

Ploaia

Pustiu... doar Ea si ploaia... si totusi e atat de multa fericire. O simte, a invaluit-o cu aroma ei. Fiecare respiratie, fiecare gest, fiecare miscare este incarcata de optimism. Atingerea jucausa a stropilor mari o face sa vibreze. Vantul o mangaie asemenea aripilor unui fluture ocrotitor venit sa se bucure odata cu Ea de ploaie. Ploaia aceea de vara pe care a asteptat-o atat de mult timp. Care ii sterge toate regretele si o invata sa vorbeasca in culori. Ea este acum in lumea viselor. Nu mai conteaza nimic. Totul este parca menit sa o aduca undeva unde nu exista bariere sau limite. Unde basmele devin realitate si atmosfera este feerica. Acolo unde nu are nevoie de nimeni si de nimic ca sa straluceasca...

O sansa

           Era o dimineata de vara. Ea statea in casa, lenevind la televizor. S-a ridicat din pat, si-a pus o cana cu cafea si a vrut sa se intoarca, dar a auzit soneria. S-a indreptat spre usa cu pasi repezi si a deschis-o. Era postasul. A luat scrisoarea. Inima ii batea mai tare, nu stia de ce. Avea sa afle in curand. A deschis plicul si a citit continutul repede, pe nerasuflate. Cand a terminat nu ii venea sa creada. Castigase un loc intr-o tabara la mare. Nu a stat pe ganduri si a inceput sa isi faca bagajul. Dupa doua zile era pe drum. Inca i se parea incredibil. Nu cunostea pe nimeni, dar asta nu a descurajat-o. Era o fata sociabila asa ca nu a durat mult pana si-a facut noi prieteni. Dintre toti, el ii atrasese atentia. Era retras, misterios. Ea, increzatoare din fire, s-a dus la el si s-a prezentat. El i-a raspuns scurt si apoi a intors privirea in pamant, dar pentru ea a fost de ajuns. A fascinat-o. S-a indragostit pe loc de ochii lui albastri. Ar fi vrut sa vorbesca cu el, sa afle mai multe, dar el nu ii impartasea dorinta, sau nu o arata. Primele doua seri au decurs normal, au fost mai mult de acomodare. In cea de-a treia seara au plecat cu totii sa vada un foc de artificii. Ajunsi acolo el s-a indepartat de restul grupului. Prefera sa stea singur. Incet, ea s-a apropiat de el. Stateau si priveau luminile parca nepamantesti care aprindeau cerul, facandu-l sa para o torta uriasa. Timid, cu o voce stinsa, el a intrebat-o: "Iti este frig?". Ea a raspuns, cu glas suav: "Putin.". Atunci el a luat-o in brate, protejand-o de aripa noptii si de vantul rece. Au ramas asa imbratisati, privind artificiile. Dupa ce s-au terminat, el a eliberat-o pe fata din bratele lui, unde se simtea atat de ocrotita. "Ar fi mai bine sa mergem.". "Da", i-a raspuns ea, desi ar fi vrut ca acel moment sa nu se sfarseasca niciodata. In seara urmatoare au iesit toti afara sa priveasca stelele. Mii de astrii impodobeau uriasul intunecat. Fata si-a cautat un loc langa el. dupa ceva timp au observat o stea cazatoare. Uimita, ea s-a intors catre el, "Ai vazut? Cat de frumoasa era!". "Da, mai bine pune-ti o dorinta.". Atunci ea s-a uitat la el. Ochii lui pareau a fi doua stele. I-a zambit si, fara sa ii pese de consecinte, l-a sarutat. Din acel moment magic ei au ramas impreuna. In ultima noapte totul se schimbase. In bine. A adormit pe umarul lui. Nu o interesa ce va urma. Nu ii pasa ca poate nu se vor mai revedea niciodata. In acea noapte ea a simtit ceva diferit. Castigase... din mai multe puncte de vedere.

Eliberare

Asta inseamna muzica, cel putin pentru mine, o modalitate de a scapa de tot ce ma inconjoara. E ajutorul de care am nevoie sa ma aduca inapoi la copilarie, la inocenta si naivitate. Sunt momente in care nici mie nu imi vine sa cred ca o simpla melodie imi poate da putere si imi poate insufla ideea de liniste, ca si cum as zbura undeva departe de tot ce nu ma lasa sa visez.

Cateodata e nevoie de doar cateva acorduri sa simt ca lucrurile se pot schimba foarte usor in ceva mult mai bun. In ceva care chiar merita. De aceea pentru mine muzica si scrisul sunt strans legate intre ele. Posibilitatea de a-mi pune gandurile pe o foaie, fie ea si virtuala, indiferent daca e vorba de versuri sau confesiuni, inseamna eliberarea mentala de care am atat de mare nevoie uneori. 

Asta e adevarul, sunt momente in care si eu trebuie sa fiu adusa la starea mea caracteristica de "nebunie" si la zambetul mereu afisat.

Asa inchei aceste randuri, patate de ganduri triste si iluzii uitate.

Definitie

       "Diferente", un cuvant simplu, dar atat cuprinzator totodata. Un cuvant care poate schimba totul intr-un moment. De multe ori folosit doar ca sa genereze scuze si ca sa scoata in relief distante greu de depasit. Insotit adesea de sentimente precum neincrederea sau suspiciunea, dar menit ca uneori sa uneasca, nu doar sa desparta.

        Nu as fi crezut niciodata ca as putea sa trec peste diferente atat de usor, dar am facut-o. Sau nu? Nu stiu nici eu. Cu cat stau mai mult sa ma gandesc imi dau seama ca poate nu am trecut deloc peste, poate e doar o impresie. Nu mai conteaza, caci impresia asta e chiar una placuta. Sa stiu ca am realizat si eu o data ce mi-am propus. Da, e un sentiment care ma face sa zambesc. Si imi place asta, pentru ca zambesc din inima, nu doar ca sa pastrez aparentele. Poate ca ar trebui sa o fac mai des. Sa ma gandesc ca uneori diferentele pot fi uitate doar inchizand ochii.

Schimbari

Si-ti promit tie, poate asa ma voi tine de cuvant si nu voi mai scrie... dar amandoi stim ca asta nu ajuta si de aceea continui aceste randuri... oricum e in zadar pentru ca m-am ascuns de prea multi, prea mult timp... ma intreb daca va veni momentul in care ma voi intreba eu singura: cine sunt? imi va fi dor de fata aceea imatura... de asta sunt sigura... de faptul ca si tie iti va fi dor de copilul acela visator, nu stiu ce sa zic... poate e doar o iluzie... o idee legata de vechiul eu... ala, uitat in prag pentru ca pasul a fost facut de o alta parte a mea... o parte care a avut de invatat cand a spus "nu"...cand a ales viitorul in locul prezentului... stiu, am pierdut multe lucruri si, in mare parte parte, undeva pe drum, m-am pierdut si pe mine, dar merg inainte, cu fata spre soare... nu pot si nu vreau sa ascund ce am facut, dar continui sa visez...